Topul gadget-urilor aparute in 2010! Tu pe care l-ai vrea drept cadou de Craciun?

Iubitorii de tehnologie si de noutati in materie nu se pot plange ca nu au avut cu ce sa-si desfete privirea in acest an. Sau pe ce sa dea banii! De la mult asteptata lansare a iPad-ului de la Apple, la sistemul de operare Android sau la iPhone4, ca sa enumeram doar cateva dintre noutati, marii jucatori din piata s-au batut tot anul sa vina cu altceva decat concurenta si sa vanda si mai mult.  Ceea ce a creat o adevarata isterie in randul celor obsedati de noutati in materie de gadgeturi.

Iata mai jos un clasament al celor mai asteptate si celor mai vandute gadgeturi aparute in 2010, realizat de revista Time:

1. iPad-ul

Nu este primul touchscreen din istoria computerelor, dar de departe este cel mai de succes.

Cu 3 milioane de bucati vandute doar in prima luna de la lansare si cu o publiciatate nebuna facuta de peste noapte de mass-media, Apple a reusit, in sfarsit, sa faca folosirea tabletelor PC atragatoare.

Pret: 499 – 829 dolari

2. Samsung Galaxy S

In materie de telefoane, anul 2010 a fost in mod cert anul Android. Software-ul pentru telefoane mobile de la Google fusese instalat pe mai mult de 9 milioane de smart-phone-uri, doar in trimestrul al treilea, adica 44% din noile telefoane folosesc acest sistem de operare. Dintre telefoanele cu sistem de operare Android, cel mai bun care a fost lansat in 2010 este Samsung Galaxy S. Principala calitate a telefonului vine de la ecran, care este luminos, chiar si la lumina zilei. Este de asemenea, mai subtine si consuma si putina energie.

Pret: 200 – 250 dolari

3. MacBook Air, de la Apple

Pentru primul notebook de la o mare companie care se ocupa de stocarea de date pe harduri conventionale, pretul destul de mare al MacBook-ului se justifica, in conditiile in care ofera o viteza de boot-are destul de mare, este subtire si cantareste doar 1 kg.

Pret: 999 – 1.199 dolari

4. Google TV, prin Logitech Revue

Pasionatii de tehnologie tot spun de ceva vreme ca in curand vom renunta la abonamentul la cablu si vom vedea toate emisiunile TV pe internet. Desi inca nu se intampla asta, Google a lansat in acest an o aplicatie care imbina televiziunea traditionala cu continutul livrat pe internet. Aplicatia poate fi folosita cu ajutorul mai multor instrumente, dar cel mai bun este Logitech Revue, pe care il atasezi la televizorul pe care il ai deja. Cand vrei Google TV, acesta face transferul catre internet.

Pret: 300 de euro

5. Nexus One

In acest an, Google a incercat sa profite de frustrarile clientilor legate de telefoanele cu conexiune wireless si si-a pastrat pozitia dominanta in piata. Nexus One este primul si singurul telefon produs de Google pentru platforma Android, super-telefonul, cum l-au numit realizatorii lui. Cu toate acestea, nu s-a bucurat de succesul pe care compania il anticipa.

Pret: 529 dolari

6. iPhone 4

Impresionant, acesta ar fi cuvantul pentru a caracteriza iPhone4, fie cand vorbim de vanzarea a 1,7 milioane de bucati, in primele trei zile de la lansare, fie ca vorbim despre rezolutia ecranului. Niciun competitor nu a reusit pana acum sa “indese” atat de multi pixeli intr-un ecran LCD de numai 9 centimetri.

Pret: 199 – 299 dolari

7. Libretto, laptopul cu doua ecrane de la Toshiba

Visurile despre un laptop dual-screen si fara tastatura a devenit, in sfarsit, realitatate, in aceasta vara, cand cei de la Toshiba au lansat Libretto W100. Cu doua ecrane de 18 centimetri, PC-ul poate fi folosit atat vertical, ca o carte, cat si pe orizontal, ca un laptop obisnuit si ambele ecrane pot indeplini diferite functii.

Pret: 1.100 dolari

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.