Topul terenurilor din jurul Timisoarei: Preturile pentru 1 metru patrat variaza intre 0,1 si 138 de euro

TIMISOARA. Majoritatea terenurilor din jurul Timisoarei, numai bune pentru constructii, fac parte din portofoliile agentiilor imobiliare, motiv pentru care preturile de vanzare, prin adaugarea comisioanelor, sunt cu 10-15 la suta mai mari decat preturile solicitate de proprietari.

In cazul tranzactiilor, reduse ca numar din cauza crizei economice, potentialii cumparatori negociaza in functie de utilitati (curent, apa, gaz si incalzire), suprafata (parcelele mici sunt mai scumpe, mai ales daca sunt scoase din indiviziune si au PUD-uri), cai de comunicatii, eventualul front stradal si distanta fata de oras.

„Oferta este foarte generoasa, insa tranzactiile sunt blocate din cauza crizei economice. Nu se prea vinde nimic”, spune Nicoleta Pop, proprietara unei agentii imobiliare din Timisoara.

Pornind de la acesti indicatori imobiliari, pe primul loc intr-un top neoficial al terenurilor din jurul Timisoarei se situeaza zona Sacalazului.

Situate la cativa kilometri de oras, pe comunicatia Timisoara – Jimbolia, aceste terenuri, cu preturi cuprinse intre 0,6 euro si 138,8 euro/metrul patrat, au fost achizitionate in urma cu cativa ani de miliardarul Niculae Miron, care a construit un cartier de lux cu 140 de vile.

Urmeaza Dumbravita, cu preturi cuprinse intre 17 si 125 de euro, Utvinul (4 – 99,8 euro), Giroc (1,9 – 80 euro), Giarmata (1,5 – 80,8 euro), Mosnita (7 – 66,8 euro), Sanandrei (1,2 – 60 euro), Chisoda (2,5 – 50 euro), Becicherecul Mic (6,7 – 22 euro).

Pe ultimul loc in oferta de terenuri se situeaza Sagul, cu preturi cuprinse intre 0,1 si 25 de euro. Motivul nivelui scazut al preturilor se datoreaza faptului ca in acea zona, la aproape zece kilometri de oras, se afla groapa de gunoi a Timisoarei, care inca nu a fost lichidata de autoritati.

Situatia se poate schimba radical in cazul in care, asa cum se preconizeaza, halda va fi inchisa complet, iar peste sutele de tone de gunoi va fi asternut un strat de pamant. in acest caz, dupa cum apreciaza specialistii de pe piata imobiliara, valoarea terenurilor de la sag s-ar putea tripla, iar suprafetele care mai sunt cultivate cu cereale – scoase din circuitul agricol pentru a fi ofertate pe piata imobiliara.

In prezent, pretul terenurilor agricole din judetul Timis variaza intre 1.000 de euro/hectar, la Padureni si Gataia, si 150.000 euro/hectar, la Remetea Mare si Chisoda. Explozia preturilor si mentinerea lor la un nivel ridicat se datoreaza tendintei cetatenilor straini, in special italieni, de a achizitiona mari suprafete de teren.

Potrivit unor statistici oficiale ale Directiei Agricole Timis, din cele 500.000 hectare teren agricol al judetului, 20% apartine italienilor. Exista si o categorie aparte de cumparatori de teren, care achizitioneaza terenuri doar pentru a le revinde ulterior in profit. Interesul acestora vizeaza doar parcele construibile aflate pana la maximum 10 km in jurul orasului.

Cel mai important detinator de terenuri in zona de vest este compania Emiliana West, apartinand omului de afaceri italian Stefano Orlandi, care a achizitionat peste 10.000 de hectare de teren in zona Sannicolau Mare pentru agricultura…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. DAR GHIRODA UNDE ESTE? ca nu am vazut nimic regeritor la aceasta comuna!!! plus ca eu am de vanzare teren acolo si pretul pe mp este mai mare decat ati scris voi

    • Pai tu poti sa ceri cat vrei omule, chestia e daca iti si da cineva ceva pe terenul tau. Eu am gasit in Freidorf la 60 de euro m/p la strada asfaltata si cu toate utilitatile. Iar astia de spun ca la Sacalaz e 138 de euro m/p cred ca viseaza. La banii astia iti iei teren in oras intr-o zona decenta, si nu faci 15 km pana la Sacalaz. Bafta!