TIMISOARA. Un nou program fara precedent va avea loc la Spitalul Victor Babes din Timisoara. Medicul Virgil Musta, cel care a vindecat peste 400 de oameni infectati cu coronavirus, merge mai departe cu cercetarile si vrea sa ii readuca la spital pe toti cei care s-au vindecat de COVID 19.
Practic, medicul vrea sa ii cheme inapoi la spital pe toti cei care s-au vindecat, peste 3 luni, pentru a fi introdusi intr-un program de recuperare pulmonara si cardiaca.
„Vrem să îi rechemăm peste trei luni pentru a vedea dacă se mențin leziunile pulmonare și dacă da, vor fi introduși într-un program de recuperare pulmonară în spitalul nostru.
La COVID apar modificări care pot evolua ca boli cronice de plămâni și cardiace.
Vrem să evaluam asta și să recomandăm pacienților să beneficieze de recuperare pentru îmbunățirea stărilor clinice.
Sunt pacienți cu boli cronice care au făcut COVID și la care, în urma modificărilor în timpul infecției acute, a apărut avansarea fenomenelor bolii cronice pe care le-am analizat și vrem să vedem cum evoluează în timp.
Sunt convins că și la nivelul inimii pot apărea modificări.
Intenționăm să avem un proiect de colaborare cu Institutul de Cardiologie, și să dezvoltăm un studiu clinic împreună”, a explicat Virgil Musta la Digi24.
Medicul Virgil Musta spune ca majoritatea pacientilor au fost deja de acord cu aceasta procedura si ca, in momentul in care proiectul va fi demarat, acestia vor fi contactati.