Toti cei care au domenii de internet ‘.ro’ vor plati o taxa anuala de reinnoire, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern

Proprietarii de domenii de internet ‘.ro’, buni de plata. Vor trebui sa achite o taxa anuala de reinnoire, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern. Fata de practica existenta, proiectul vizeaza modificarea taxei unice pentru inregistrarea domeniilor ‘.ro’ in taxa anuala. In acest sens taxa anuala de inregistrare si reinnoire al unui nume de domeniu .ro se stabileste, la propunerea Registrului (n.a RoTLD), prin ordin al ministrului pentru Societatea Informationala si  poate fi platita anual sau in avans pentru maxim 2 ani.

Pentru numele de domenii existente inregistratorii au obligatia reinnoirii acestora in termen de maxim 3 luni de la data publicarii in Monitorul Oficial a ordinului dar pentru numele de domenii inregistrate in ultimele 24 de luni, reinnoirea se face in momentul in care dreptul de folosinta a numelui de domeniu este egal cu 24 luni, pe considerentul ca taxa se poate plati pentru 2 ani in avans„.

Autoritatile propun in acest document ca „numele de domenii .ro sa fie inregistrate pentru o perioada determinata de mimin un an, care ulterior poate fi prelungita prin reinnoire. Perioada maxima pentru care se poate face inregistrarea sau reinnoirea unui nume de domeniu .ro este de 2 (doi) ani.

Situatia existenta si motivatia proiectului de act normativ

In nota de fundamentare a acestui act normativ se mentioneaza ca „pe plan national, din 1993 si pana in prezent, Registrul national (RoTLD – n.a Departament din cadrul ICI – Institutul National de Cercetare in informatica) a practicat o taxa unica de inregistrare pentru domeniile .RO, care nu se reinnoia anual.

Ca urmare a analizei tendintelor si practicilor pe pietele internationale si luand in considerare:
– cheltuielile cu mentenanta;
– costurile pentru asigurarea securitatii datelor;
– investitiile necesare pentru echipamente dedicate si teste de penetrare;
– cheltuielile de intretinere cu baza de date pusa in serviciul public in vederea interogarii datelor (Whois), cu respectarea legislatiei privind  protectia datelor cu caracter personal;

S-a concluzionat ca in acest moment este necesara schimbarea politicii in domeniul inregistrarii numelor de domenii in Romania prin introducerea taxei pe perioada determinata (taxa anuala).
Prin introducerea taxei pe perioada determinata (anuala) Registrul RoTLD va beneficia de informatii actualizate in ceea ce priveste domeniile active, domeniile folosite si cele nefolosite, va putea debloca domeniile achizitionate si nefolosite in vederea punerii la dispozitia utilizatorilor a dreptului de folosinta a numelor respective”.

In prezent costul pentru un domeniu .ro este 51,26 USD + TVA (24%) si nu exista o taxa dementenanta, conform datelor de pe site-ul RoTLD.

In nota de fundamentare se mentjoneaza ca proiectul va avea impact macroeconomic, impact asupra mediului de afaceri si „un impact social indirect datorat faptului ca cetatenii, detinatori sau potentiali detinatori de domenii .ro vor beneficia de imbunatatirea serviciilor oferite prin aplicarea taxei anuale”.

In acest moment sunt inregistrate peste 700.000 de domenii .ro

Citeste mai multe aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.