Traditia, respectul pentru munca si dragostea pentru masini si soferi sunt duse mai departe la Timisoara. Grupul de firme Blitz aniverseaza 33 de ani de activitate neintrerupta a companiei

TIMISOARA. Ideea unui temerar, nascuta la scurt timp dupa Revolutie, s-a transformat intr-o afacere de succes care dainuie de atunci la Timisoara si e asociata cu traditia, corectitudinea si dragostea pentru angajati si clienti deopotriva. Vorbim despre un business pus pe picioare de regretatul Cornel Jurca, unul dintre cei mai respectati oameni de afaceri pe care i-a dat Timisoara, plecat prea devreme dintre noi.

Asadar, se implinesc in aceasta toamna nu mai putin de 33 de ani de activitate neintrerupta a grupului de firme Blitz din Timisoara.

Blitz i-a scolarizat mai intai pe cei care care doreau sa devina soferi. Ulterior, a devenit un grup de firme, cuprinzand societati comerciale cu profil de invatamant secundar, transport in regim de taxi si servicii de paza si protectie.

De cativa ani, Scoala de soferi Blitz organizeaza si cursuri de conducere defensiva, pentru reducerea numarului de accidente rutiere, dar ofera si lectii pentru pasionatii de motoare. Zestrea de masini a scolii, infrastructura si conditiile de invatare sunt la cele mai ridicate standarde in domeniu.

Compania Blitz face parte din cercul select al modelelor de business de familie construite cu responsabilitate. Aceasta pentru ca povestea, iata, merge mai departe. Dorina Hutan-Jurca, fiica lui Cornel Jurca, si-a pus toata experienta dobandita in munca alaturi de tatal sau in slujba grupului de firme. Impreuna cu sotul ei, Daniel Dumitru Hutan-Jurca, continua sa scrie istoria acestei companii. Cei doi se completeaza perfect in luarea deciziilor si sunt un exemplu de echipa implicata.

A fost o onoare sa lucrez atatia ani alaturi de tata, sa invat de la cel mai bun. Acum 33 de ani a avut curaj si viziune. Mereu a spus ca munca si respectul pentru oameni sunt valorile, sunt pilonii pe care se cladeste succesul. Si a avut dreptate.
Am continuat sa credem in aceleasi valori si sa le cultivam. Asa cum s-a intamplat pana acum, ele vor sta mereu in ADN-ul Grupului de firme Blitz. Ne-am preocupat cu aceeasi pasiune de scoala de soferi, am continuat sa o dezvoltam, sa oferim noi si noi servicii clientilor. La fel am procedat si pe partea de servicii de paza si protectie, am continuat sa investim, sa ne perfectionam, sa fim mereu la inaltime
„, spune Dorina Hutan-Jurca, administrator Grupul de Firme Blitz din Timisoara.

Afacerea, care se confunda deja cu istoria din democratie a orasului, un reper de daruire a unei familii, ar putea fi dusa mai departe, peste ani, de nepotul lui Cornel Jurca, el insusi un pasionat de domeniul auto.

 

 

 

 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.