TIMISOARA. Grav accident de circulatie, luni dimineata, la iesire din Timisoara spre Arad. Un autoturism in care erau doi barbati si o femeie s-a izbit cu putere de un copac de pe marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut dupa intersectia cu drumul de Sanandrei, dupa ce soferul a pierdut controlul directiei, iar masina a zburat de pe sosea in pom.
In urma impactului, pasagerul din dreapta, de 41 de ani, s-a stins. Soferul de 37 de ani si femeia de 29 de ani au fost grav raniti, recuperati de echipajul de descarcerare al pompierilor din autoturismul zdrobit si transportati de urgenta la spital in Timisoara. Tanara e in stare critica.
„A fost alertat Detașamentul 1 de Pompieri Timișoara și la fața locului au fost trimise o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și două echipaje SMURD, dintre care, unul cu medic.
La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.
În evenimentul rutier a fost implicat un autoturism, rezultând trei victime, dintre care, două victime au rămas încarcerată. O victimă de sex feminin a fost transportată la spital în stare de inconștiență.
Un bărbat a fost descarcerat și predat ambulanței în stop cardio-respirator. Din nefericire, aceasta nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat.
Celălalt bărbat (conducătorul autoturismului) a fost transportat în stare conștientă la spital„, transmit reprezentantii ISU Timis.
Politistii au inceput cercetarile pentru a stabili cu precizie cum s-a produs tragedia.
„Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus un autoturism pe DN 69, dinspre Timișoara înspre Arad, iar la un moment dat, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un copac amplasat pe partea stângă a părții carosabile .
În urma impactului, a rezultat decesul unui bărbat,
pasager în autoturism, precum si rănirea conducătorului auto, în vârstă de 37 de ani și a unei tinere, pasageră în autoturism.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală de culpă„, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Pareri
Atentie, polei
Uita-te in jurul tau, cati oameni cat de cat nteligenti si normali vezi? In schimb, cate maimute imbracate vezi, multe la volan?
Ajunge pisica ta inginer NASA inainte sa poti lamuri un prost ca nu e bine sa incalce cu mult limitele legislatiei rutiere.
ZERO PREVENTIE
Doar niște filtre din ani în Paște
În loc să PATRULEZE non stop mașinile poliției pe șosele precum în vestul Europei Chiar și cu unele NEinscriptionate.
Prefectul nepăsător doarme în post în loc să ceară demisia șefilor de la rutieră
Să meargă să vadă măcar la vecinii din Ungaria cum au securizat șoselele de peste 10 ani nu mai au CARNAGIUL ROMÂNIEI
multi prosti la volan ! Ar trebui re-examinari la sange !
Datorita unor asemenea șoferi și accidente suntem pe ultimul loc în Europa. Păstrăm locul. Go,Johnny,go!