Foto: captura news-mehedinti.ro
Accident teribil între o mașină și un tir pe drumul care leagă Timișoara de sudul țării, în noaptea de joi spre vineri, în urma căruia un tanar de 23 de ani a murit, iar alți doi au fost grav răniți.
CITESTE SI: Motociclist ranit intr-un accident rutier, pe o strada din Timisoara. A fost dus de urgenta la spital
Nenorocirea s-a petrecut între Orșova și Topleț. Un șofer tânăr de 19 ani, care conducea dinspre Orșova, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Din direcție inversă venea un tir, al cărui șofer nu a mai putut evita impactul, iatr cele două vehicule s-au izbit puternic.
În urma impactlui, autoturismul a luat foc, iar un tanar de 23 de ani, pasager, a murit carbonizat, în timp ce șoferul și un alt pasager au fost răniți grav. Tirul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
VIDEO: news-mehedinti.ro
„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un tânăr de 19 ani din comuna Topleț a condus un autoturism pe DN 6, direcția Orșova – Caransebeș, într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule. După impact autoturismul a luat foc, unul dintre pasageri fiind găsit carbonizat.
Conducătorul auto și un alt pasager au fost răniți grav și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Identitatea celor doi pasageri din autoturism urmează a fi stabilită.Conducătorul ansamblului de vehicule, un cetățean turc, a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative„, au transmis reprezentanții IPJ Caraș-Severin.
UPDATE: ”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea celor două persoane implicate în accident, fiind vorba despre doi tineri de 19 și 23 de ani, ambii din Topleț, cel de 23 de ani decedând în accident, iar celălalt este internat la o unitate medicală, în stare stabilă”, a transmis IPJ Caras-Severin.
Pareri
Mașina era înmatriculată în Germania.
Fleosc.
Soferii de BMW sunt faimoși de cretini…dar Garantat si TiR ul avea VITEZĂ. Toti GONESC acolo și NICIO PATRULĂ de Politie NU VEZI.
Sefii de la RUTIERA din ROMANIA sunt cei mai INVOMPETENTI si NEPASATORI din tot Ministerul de Interne. In tim ce profesionistii adevarati sunt marginalizati. Partidele CORUPTE numesc șefi doar pe PILE si CUMETRII . Cu complicitatea serviciilor dar ai a IMBECILULUI de JOHANNIS care e FIX LA FEL ministrii promovati de el precum coruptul de BtODE. Intetesati doar de SPAGA MARE din Contractele babane ale MAI