Traian Basescu, in Parlament: „Haideti sa lasam tara sa respire!”

Presedintele Traian Basescu a vorbit luni, in Parlament, despre proiectul de revizuire a Constitutiei pe care il promoveaza la intiativa Guvernului si le-a cerut parlamentarilor sa se gandeasca pe parcursul vacantei de vara la proiectul de reorganizare administrativ a tarii, pe care nu il considera abandonat in ciuda dezacordurilor din coalitia de guvernare. Ca de obicei, reprezentantii USL au decis sa boicoteze discursul presedintelui, Victor Ponta declarand ca ar fi inutil atat timp cat Basescu „si-a confirmat incapacitatea de a dialoga”.

Presedintele a prezentat pe larg principalele modificari pe care le propune proiectul sau de revizuire a Constitutiei si argumentele in favoarea lor. Desi a anuntat in deschidere ca prezenta sa in Parlament este legata „strict” de revizuirea Constitutiei, presedintele nu a incheiat discursul sau inainte de a face referire si la reorganizarea administrativa, proiect pe care il considera doar amanat, nu abandonat, dupa esecul inregistrat la sedinta coalitiei de luni dimineata, cand UDMR a respins toate propunerile avansate in ultimele zile.

„Trebuie sa lasam tara sa respire prin reducerea agentiilor si transferul atributiilor catre administratia locala. Nu cred ca sunt rasturnati desteptii in agentii si cei nepregatiti in administratia locala. Dimpotriva.(…)  Reorganizarea este necesara, nu va fi un proiect abandonat. Stiu ca nu este un subiect popular, nu ia nimeni conturul judetelor, hai sa luam CJ. Hai sa diminuam numarul de stampile, sa lasam inspectiile de la nivelul guvernului prin sondaj.. Haideti sa lasam tara sa respire!”, le-a cerut presedintele parlamentarilor, adaugand ca isi doreste ca Puterea sa gaseasca pana la urma un consens cu Opozitia astfel incat macar rezultatele referendumului din 2009 sa fie respectate si puse in aplicare, adica reducerea numarului de parlamentari si trecerea la un parlament unicameral.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.