Traian Basescu se intoarce la Cotroceni! Curtea Constitutionala a invalidat Referendumul cu 6 – 3

Infrangere pentru USL! Judecatorii Curtii Constitutionale au decis: Referendumul este invalidat. Astfel, Traian Basescu se intoarce presedinte la Palatul Cotroceni! Voturile judecatorilor au fost de 6 la 3.

Potrivit Curtii, nu a fost indeplinita conditia privind cvorumul de 50% plus 1 dintre alegatorii inscrisi pe listele electorale. Decizia CCR a venit dupa dezbateri care au durat aproape 3 ore.

Presedintele Curtii Constitutionale, Augustin Zegrean, a declarat ca CC a constatat ca referendumul este valid din punct de vedere al organizarii, dar ca nu s-a indeplinit conditia de cvorum.

Curtea Constitutionala se reuneste din nou, miercuri, la ora 10.00, fiind necesar ca Hotararea privind invalidarea referendumului ce va fi redactata sa fie citita in plenul Curtii, apoi semnata de judecatori.

Hotararea va fi transmisa apoi Parlamentului.

Comunicatul Integral al Curtii Constitutionale:

În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central  şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar  943.375 (11.15 %) au răspuns  „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul  să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George – Crin Laurenţiu Antonescu  în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»

Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi  la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu,  Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.

Care sunt pasii procedurali pentru repunerea in functie a lui Traian Basescu

–    decizia Curtii Constitutionale va fi citita in sedinta publica de catre judecatorii CCR si trimisa catre conducerea Parlamentului

–    Parlamentul trebuie sa se reuneasca pentru a lua act de hotararea Curtii Constitutionale

–    dupa ce Parlamentul citeste in plen decizia CCR, hotararea se publica in Monitorul Oficial iar Traian Basescu isi poate relua mandatul la Cotroceni

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. la loc comanda… ghise ne-a anuntat solemn ca parlamentul o sa stabileasca procedura de urmat, adica sa tine cont de legea pe care au votat-o ei cum ca nu conteaza prezenta la vot. deci paiata are timp sa il gratieze pe nastase, sa schimbe conducerea justitiei pt ca patriciu, voiculescu, fenechiu si toti ceilalti corupti sa scape de puscarie… traiasca victoria mafiei…

  2. „păcat,păcat, de sângele vărsat”!
    ultima soluţie:ÎNCĂ-O REVOLUŢIE !

  3. Cine deconteaza pierderile materiale si morale atat pe plan intern cat si extern al acestui puci esuoat ?.

  4. exact @antivirus, cine? tot sarmanul popor roman suporta efectele colaterale ale luptei politice. basescu ar trebui sa-si dea demisia de onoare fiind evidenta dorinta majoritara a romanilor. dar…