Traian Basescu vrea 27 de tari membre in UE, nu 17: Solutia pentru criza e sa ramanem uniti

Presedintele Traian Basesciu nu este de acord cu 2 categorii de state in Uniunea Europeana. El participa la summitul Partidul Popular European care se desfasoara la Marsillia.

„Solutia pentru criza este sa ramanem uniti. Sa ramanem 27 membri in UE, si nu 17, asa cum sunt in zona euro”, a spus Basescu.

Declaratiile presedintelui Basescu:

„Viata zilnica a cetatenilor din afara zonei euro este afectata dramatic de ce se intampla in zona euro. Exemple: in Romania, 95% din piata bancara e reprezentata de banci din zona euro. In Romania, rata dobanzilor creste de la 5%, in iunie, la mai mult de 8% acum, din cauza lipsei deciziilor in zona euro.

Tot in Romania, suntem extrem de dependenti de pietele din zona euro in ce priveste exporturile, Partenerii nostri principali sunt Germania, Franta, Italia si Spania , ceea ce inseamna ca Romania nu poate accepta o UE cu doua categorii de state.

Si Romaniei i-ar placea sa ia parte la luarea deciziilor in zona euro, pentru ca lipsa deciziilor afecteaza viata cotidiana a cetatenilor. in concluzie, solutia pentru criza este sa ramanem uniti. Sa ramanem 27 membri in UE si nu 17 asa cum sint in zona euro”, a spus Basescu.

Seful statului participa, alaturi de o delegatie a PDL, condusa de Emil Boc, la Congresul Partidului Popular European de la Marsilia. Traian Basescu si Emil Boc vor lua parte si la o reuniune restransa a liderilor de centru-dreapta din UE.

Congresul PPE urmeaza sa adopte o serie de rezolutii referitoare la prezentul si viitorul Europei in contextul crizei economice.

In acest context, presedintele Basescu a avertizat, miercuri, ca Romania este, in momentul de fata, „foarte afectata” de situatia din Zona Euro, afirmand ca tara noastra „plateste o factura grea a intarzierii deciziilor convingatoare in Zona Euro”.

Congresul PPE reuneste  16 sefi de stat si guvern din tari membre UE. Summit-ul din Franta incepe cu numai o zi inaintea Consiliului European din 8-9 decembrie, de la care se asteapta luarea unor decizii cheie pentru viitorul UE, pe fondul crizei datoriilor suverane.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.