Traian Vuia a ajuns ACASA! Acum strajuieste aeroportul care ii poarta numele, la Timisoara
TIMISOARA. Sub motto-ul ”FII TU INSPIRAȚIA”, Rotary Club Cetate Timișoara a realizat în anul centenar un proiect prin care și-a dorit să pună în valoare o figură elocventă a Banatului în munca de înfăptuire a Micii Uniri: TRAIAN VUIA.
Pe lângă preocupările dedicate aviației și descoperirilor din domeniu, genialul inventator a militat cu ardoare pentru unirea întregii suflări româneşti în propriul ei stat naţional. Date privind activitatea sa în diplomație și în susținerea intereselor naționale, ca un militant fervent, nu au fost consemnate în tratatele de istorie. Poate doar în ultimii ani s-a încercat timid aducerea lui în atenția publicului și prezentarea lui nu doar ca inventator sau pionier al aeronauticii mondiale ci și ca jurist, specialist în relații internaționale, lobbyist de succes, publicist și mare iubitor de țară și de români.
La 100 de ani de la Marea Unire a fost un gest de ”Restitutio in integrum” față de personalitatea lui TRAIAN VUIA prin realizarea unei statui reprezentative care să-l aducă mai aproape de oamenii zilelor noastre, atât vizual cât și perceptual, și care să-i evoce memoria și să-l plaseze la loc de cinste într-un spațiu din inima Banatului, la Timișoara.
Fondurile pentru realizarea lucrării artistice, vorbim despre 20.000 de euro, au fost strânse și donate de Rotary Club Cetate Timișoara. Conceptul statuii turnate în bronz a fost realizat de tănărul sculptor Eugen Țîbuleac, absolvent al Facultății de Arte Plastice Timișoara.
După îndelungi dezbateri, care au fost prelungite și de anul pandemic, a fost luată în discuție montarea statuii în incinta Aeroportului Internațional Timișoara, instituție care poartă numele marelui inventator Vuia. Construirea noului terminal a oferit contextul perfect de a alătura macheta avionului cu care Traian Vuia a executat primul lui zbor cu statuia care îl reprezintă atât de fidel.
”Ne bucurăm că am avut deschidere totală din partea conducerii AIT, atât a domnului director general DOREL GRĂDINARU cât și a Consiliului de Administrație reprezentat de domnul SORIN SIPOȘ. Traian Vuia este la locul potrivit și meritat. A fost un pionier al aviației și un neobosit descoperitor iar prezența lui în acest spațiu este una absolut firească. Ne place să spunem că Vuia a ajuns ACASĂ, acolo unde vin și pleacă ”aparatele zburătoare” care au la bază ceva născut și din geniul lui” a declarat la inaugurare Horațiu Rada, initiator al proiectului.
”Este un proiect frumos și un proiect important, chiar dacă se materializează doar acum. Traian Vuia este o personalitate extraordinară, un inventator genial dar și o figură istorică ce trebuie privită cu foarte mult respect. Ne bucurăm că am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul început în mandatul colegului Ioan Georgiu, continuat în mandatul lui Petru Ștefea și finalizat acum. Suntem mândri de rezultat. Vom continua să facem proiecte frumoase, importante și cu relevanță în comunitate”, a declarat Eleodor Coptil, președintele Clubului Rotary Cetate Timișoara, născut în aceeași zi cu inventatorul bănățean și fericit că punctul culminant al proiectului are loc în mandatul său.
Aeroportul din Timișoara a adoptat oficial numele Traian Vuia în 6 februarie 2003, în perioada cât la conducerea instituției era Dan Idolu, membru al clubului nostru. El și echipa de atunci au decis să preia identitatea spirituală a pionierului aviatiei mondiale. Tot ei au facilitat în 2015, montarea machetei aeroplanului Vuia 1, la scara 1:1, finanțată de F.A.C.T. și expusă în incinta aeroportului.
Acum putem spune că din 2021, alături de avion stă și statuia în mărime naturală a celui numit genial inventator, iubitor de Banat, înfăptuitor de Unire, Traian Vuia.
Parerea ta
-
ACEEASI CATEGORIE
Pareri
Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet şi au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât de a deschide aşa casei în care noi am intrat de voie. Când doi indivizi se asociază, când două societăţi fuzionează, se face un contract, un pact. Condiţiunile Unirei trebuiau stipulate. E. g., că în decurs de 10-20 ani soldaţii recrutaţi din Transilvania şi Bănat să fie lăsaţi în garnizoanele din aceste provincii. O lege electorală clară şi precisă etc. Mă dispensez de a vă înşira motivele acestor condiţiuni şi a altora, cari ar fi trebuit să fie corolarul garanţiilor fundamentale. Cînd în 1917 şi 1918 prin forţa împrejurărilor şi neîmpins de nici o ambiţiune personală am fost silit să mă ocup de prepararea Unirei noastre a trebuit să văd vârful urechilor lor (ale politicienilor din Vechiul Regat, n. H. M.). Ei nu admiteau nici măcar termenul „unire”. Baza anexărei după dânşii trebuia să fie sacrificiul adus de Vechiul Regat prin participarea lui în războiul european. Raţionamentul lor ducea drept la acea ce dreptul internaţional numeşte „droit de conquète”… Şi într-adevăr, Unirea s-a făcut pe această bază. Ei, ca să nu vatăme susceptibilitatea şi ştiind că suntem naivi şi neexperimentaţi, ne-au lăsat să vorbim despre Unire, lăsând ca timpul să ne trezească. De altcum dânşii, evident mai iscusiţi, mai şireţi, mai inteligenţi decât noi – asta trebuie s-o recunoaştem, deşi au un fond moral inferior – au priceperea afacerilor şi experienţa, să nu uităm proverbul maghiar: „zemesé a világ” („Lumea este a celui îndrăzneţ”) – au avut nevoie de un timp oareşcare, ca să se înstăpânească la noi, să se aşeze administrativ şi milităreşte. Împrejurările, în special expediţiunea contra lui Kun Béla, i-a favorizat. Proba, că îndată ce s-au simţit stăpâni, prin un ucaz au trimis la plimbare consiliul dirigent. C-un cuvânt, „Unirea” a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. N-avem să ne învinovăţim decât pe noi înşine: lipsa noastră de înţelepciune, de pricepere, superficialitatea noastră proverbială, absenţa unui bărbat cu pregătire europeană, o naivitate nepermisă la aceia, cari pretind a conduce destinele unui popor. Vorba noastră: „mintea românului este cea din urmă”. „Denkfacilheit” a românului despre care ne vorbea fericitul director Billmann. Ceea ce mă întristează mai mul şi mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este când mă gândesc la acea ce mi-aţi repetat de atâtea ori: „Suntem un popor nefericit”. Trebuie să rămânem şi de aici înainte slugi şi cerşitori pe la uşile domnilor. În 1918 am atras atenţiunea dlor. Sever Bocu, Octavian Goga şi Vasile Lucaciu asupra chestiunei Unirei, le-am expus că Unirei trebuie să-i dăm o bază juridică şi conformă dreptului internaţional. Am văzut însă imediat că mă aflu în prezeanţa unor ignoranţi, fără nici o pregătire serioasă, hableuri. N-am fost înţeles şi am fost suspiţionat, că voiesc independenţa Transilvaniei. Dar pentru ca să ne putem uni cu Regatul Român, trebuia mai întâi să rupem cu Ungaria, adică să ne declarăm independenţi şi apoi ca popor liber, printr-un act bilateral, luând angajamente reciproce, să ne unim cu Vechiul Regat spre a forma Noua Românie. Când am văzut în ce mâini necompetente, peşti politici ai fanarioţilor, este depusă soarta poporului român aici, m-am retras scârbit. Bărbaţii noştri cred că marile probleme politice se rezolvă prin discursuri frumoase, fraze alese, alegorii patriotice şi ditirambe poetice. Când a sosit Al. Vaida aici cu delegaţiunea transilvăneană şi când m-a invitat să fac parte din ea, mi-am luat libertatea de a-i expune situaţiunea fără nici un înconjur. A recunoscut că s-au comis greşeli. Era evident că critica mea se purta şi contra Partidului Naţional Român care a comis greşeli ireparabile. Cuvintele mele i s-au părut exagerate. Am adăugat că la ultimul mijloc, capabil de a repara această eroare, nu vom avea niciodată recurs, pentru că este în contrazicere cu tot trecutul nostru şi cu caracterul intelectualilor de la noi. V-am făcut acest preambul istoric, pentru ca să pot trage concluziunile. N-am nici o nevoie de a fi profet, pentru ca să ştiu ce curs vor lua evenimentele şi care va fi atitudinea noastră şi în special a Partidului Naţional Român. N-am crezut niciodată că ungurii ne vor maghiariza. Până în timpurile mai recente am avut credinţa că nu ne vor fanariotiza, acum mă tem că nu vom putea scăpa de acest virus bizantin, pentru că fanarioţii dispun de mijloace, cari lipseau ungurilor. De altcum ei nu par prea grăbiţi a ne ciocoi. Ei au probe istorice despre blândeţea, răbdarea noastră fără margini, resemnarea cu care am purtat atâtea juguri în decurs de atâtea secole. Ei nu ignorează nici teama noastră de rezistenţa violentă. Ne vor lăsa să strigăm şi să ne lamentăm până ce vom obosi şi ne vom calma. Când citesc gazetele noastre şi frumoasele discursuri ale şefilor partidului, îmi aduc aminte de teribilul din poveste, care, pus în faţa adversarului, strigă către soţii lui: „Reţineţi-mă ca să nu se întâmple o nenorocire”. Bărbaţii noştri vor continua a umbla pe la icoane, vor adresa telegrame şi petiţiuni către rege şi vor epuiza toate căile legale. Ştim ce înseamnă asta. Dacă guvernul din Bucureşti nu comite greşeli prea mari, nu se duce să danseze pe ghiaţă, ca măgarul, şi dacă o nouă comoţiune europeană nu zguduie din temelii România Nouă, de acum 20-30 de ani ne vom trezi balcanizaţi. După ce am avut frumosul vis de a debalcaniza pe fraţii noştri de dincolo de Carpaţi. De altcum, dacă amestecăm fructe sănătoase cu fructe stricate, este evident că nu cele stricate se vor însănătoşi prin contactul lor cu cele sănătoase, ci şi cele bune vor putrezi.
Multumesc celui care a publicat aceasta scrisoare. Stiam despre ea ca si despre parerea lui Iuliu Maniu dupa nici o luna de la Unire. Dar sa vedem care a fost parerea concreta a lui Traian Vuia despre Unire si care a fost motivul pentru care nu s-a intors in tara dupa aceasta unire decat de TREI ori ( A trait la Paris). Ultima oara doar pentru a-si gasi aici somnul de veci. Este concluzia din ultima parte a scrisorii. Cata dreptate a avut! Si au trecut nu 20-30 de ani ci 100 de ani. Succint despre parerea lui Traian Vuia in ceea ce priveste Unirea :A fost foarte critic asupra modului în care s-a înfăptuit unirea Ardealului cu Transilvania, considerând o mare greşeală lipsa negocierii unirii provinciei cu Regatul Român, care să fi apărat interesele ardelenilor şi să fi permis cu timpul o „occidentalizare” a României şi nu vice-versa, o „balcanizare” a Transilvaniei.