TIMISOARA. Consiliul Judetean Timis a decis ca anul viitor sa inceapa lucrari la trei dintre cele mai importante drumuri care se afla la diferite iesiri din Timisoara. Cele trei sosele sunt intens circulate si e absolut necesara largirea lor.
In primul rand, consilierii judeteni au aprobat prin vot miercuri, in unanimitate, largirea la patru benzi a drumului care leaga Timisoara de Mosnita Noua, pentru ca soseaua face legatura cu Buziasul. Discutii despre largirea acestuia au existat de ceva vreme, insa abia acum a fost aprobat proiectul.
De asemenea, alaturi de extinderea la 4 benzi a acestui drum, vor fi cuprinse alte doua lucrari similare: Timisoara – Dumbravita – Autostrada si Ghiroda – Aeroport.
”Am aprobat astazi indicatorii tehnico-econimici. Drumul dintre Timisoara si Mosnita Noua va fi inclus in program, alaturi de drumul de la Dumbravita, inspre autostrada, ca si drumul de la Ghiroda inspre aeroport. Deci ele vor fi toate trei prinse in proiectul bugetului pentru anul viitor”, a declarat Titu Bojin, presedintele Consiliului Judetean Timis.
Liderul judetului a explicat ca pentru largirea drumului spre aeroport este necesar un schimb de terenuri sau chiar o expropriere. Este vorba de 5.000- 6.000 de metri patrati de teren, iar pentru aceasta CJT va pune bani deoparte in bugetul pe anul viitor.
”Suntem in discutii cu trei dintre firmele care au suprafete de teren pe traseul pe care construim dintre Ghiroda si aeroport si urmeaza sa vedem daca ne intelegem pentru vanzare, schimb de teren sau vom merge pe varianta exproprierii care e mai delicata, dar nu avem ce face. E o suprafata de 5.000-6.000 mp pentru toate 3 firmele. Va trebui anul viitor sa punem bani deoparte pentru cumparare, daca e cazul. Discutam si cu primaria Ghiroda care e de acord sa dea terenuri in schimb, daca si firmele sunt de acord”, a mai spus Bojin.
Pentru drumul Timisoara – Mosnita durata de executie este de 8 luni din momentul inceperii lucrarilor. De asemenea, valoarea lucrarilor este de aproximativ 5,1 miliaone de euro cu tot cu TVA.
Largirea la patru benzi a drumului spre aeroport ar dura 9 luni si ar costa 3,8 milioane de euro.
Cat despre drumul care leaga Dumbravita de autostrada, deocamdata nu au fost facute publice detaliile.
Pareri
Incep promisiunile cuvantul de ordina este „VA FI”. Deci 3 ani nu a facut nimic in infrastructura poate dor drumul de la Giroc.
gargara de tractorist!
Este interesant ca an de an ii apuca harnicia in luna decembrie ….. Oare de ce !?!?!?
Dumbravita la 4 benzi??? Pai si cu stalpii proaspat montati( pentru troleibuz) ce se va intampla?
Ii scoate si pune alti la 3 metri mai in spate,Mai face un ban si firma care aduce stalpi…
Se va largi de la iesirea din Dumbravita, spre centura-autostrada.
iesirea spre Vama Cenad nu e importanta vai si amar