Trei fotbalisti de la Timisoara chemati la nationala de tineret la futsal. Tricolorii mici pregatesc preliminariile Campionatului European din 2022

TIMISOARA. Nationala de fotbal in sala sub 19 ani s-a reunit in aceasta saptamana la Odorheiu Secuiesc sub comanda noului antrenor, Robert Lupu.

CITESTE SI: Se merge la scoala fizic in continuare, indiferent de rata de infectare dintr-o localitatate. Anuntul Ministrului Educatiei

Tehnicianul lui CFR Timisoara are la aceasta prima actiune la dispozitie un lot 16 jucatori, dintre care doi provin de la formatia pe care o pregateste in Liga 1. Este vorba despre fratii Andrei si Cristian Buhaceanu si Alexandru Trifa.

Cei doi frati au evoluat pentru formatia feroviara si in sezonul trecut de liga secunda, in care doar Cristian a reusit sa si puncteze, o singura data, in intalnirea din etapa a 6-a cu West Deva. Tot el a debutat in aceasta stagiune si in prima divizie, fara sa puncteze pana acum. Alexandru Trifa a prins si el cateva minute in teren in prima divizie pentru CFR, dar nu a reusit inca sa inscrie.

Tinerii tricolori sunt la primele antrenamente alaturi de Robert Lupu si pregatesc meciurile din grupa de calificare la Europenele de anul viitor, care se vor desfasura in Spania, la Jaen, in perioada 3-10 septembrie.

Romania face parte dintr-o grupa cu Rusia, Slovacia si Georgia si va fi gazda intrecerii, insa deocamdata nu se stie unde se vor juca meciurile.

Convocarea tinerilor cfr-isti la lotul de juniori vine la cateva zile dupa ce portarul Teodor Lungu a debutat la prima reprezentantiva in al doilea amical jucat de prima reprezentantiva in compania Ucrainei, si pierdut cu 4-0.

Iata si lotul complet convocat de Robert Lupu:

Portari: Alin Cardei (CS United Galați), Geza Feri (Korondy Junior)

Jucatori de camp: Mojzi Botond (KSE Targu Secuiesc), Norbert Barboc (KSE Targu Secuiesc), Denis Miron (Asd Futsal Ternana / Italia), Vlad Ilie (Zaragoza), Vasile Pruteanu, Darius Roca (ambii de la Futsal Ceahlaul Piatra-Neamt), Cristian Nicola, Nagy Tamas (ambii de la CSM Targu Mures), Keresteyi Jozsef, Csomor Mathe, Boga Bencze (toti trei de la FK Odorheiu Secuiesc), Alexandru Trifa, Cristian Buhaceanu, Andrei Buhaceanu (toti trei de la CFR Timisoara)

Foto: Arhiva

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.