TIMISOARA. Au fost folosite pentru intrarea sau iesirea din Timisoara in timp ce Calea Martirilor a fost in santier, iar acum le-a venit randul sa fie si ele reabilitate.
In urma cu aproape 2 ani, cand tronsonul dintre strada Musicescu si iesirea catre comuna Giroc era inca in lucru, Primaria Timisoara lua decizia devierii circulatiei auto pe trei strazi din zona de sud pentru ca lucrarile de reamenajate de pe Calea Girocului sa se desfasoare cat mai rapid. Astfel, strazile Gospodarilor, Cehov si Apicultorilor au fost cele care au preluat intregul trafic auto, si odata cu cresterea numarului de masini, a inceput si degradarea mai rapida a acestora.
Primarul Nicolae Robu spunea inca de acum doi ani ca cele doua strazi vor intra in reabilitare dupa ce lucrarea de pe Calea Martirilor va fi finalizata. Acum s-au facut primii pasi concreti catre aceasta reabilitare.
CITESTE SI: CJ Timis cumpara corturi de campanie si masini de prima interventie. Pentru ce ne pregatim
„Zona propusa a fi amenajata e in partea de sud, afectata puternic de traficul deviat pe parcursul lucrarilor la Calea Martirilor. Aceste strazi au ajuns extrem de degradate si se impunea interventia pentru reabilitare. Se va face dar trebuie sa parcurgem etape,le firesti. Se vor amenaja 2 benzi carosabile, cate una pe sens, trotuare, si acolo unde se va putea, piste de biciclete si amenajari de spatii verzi„, a declarat primarul Nicolae Robu.
Procedura de atribuire a acestui contract a fost una de licitatie deschisa online, valoarea estimata pentru documentatie fiind de 112.175 de lei.
„Termenul limita de depunere a ofertelor a fost 29 ianuarie. S-au depus doua oferte. Oferta declarata castigatoare e asociatia dintre cea dintre SC Rocad SRL si SC Triskele. Valoare ofertei e de 66.823 de lei, deci aproape la jumatatea pretului estimat. In 135 de zile ar trebui sa ni se predea documentatia DALI plus PT. A fost nominalizat si un subcontractant, SC Geosont SRL. Aceasta societate va realizav studiu geotehnic„, a declarat primarul Nicolae Robu.
Strada Gospodarilor este una de aproximativ 451 de metri, strada Apicultorilor, are numai 394 de metri, in timp ce strada Cehov este cea mai lunga dintre cele trei, si are 785 de metri.
Foto: Arhiva