Tupeisti cu masinile pe partie, printre schiori, la Muntele Mic. Video

Primele zile cu zapada buna de schi au adus pe o partie din Banat si primii nesimtiti. Doi soferi cumasini de teren au intrat pe domeniul schiabil de la Muntele Mic, chiar in zona folosita de cei care practica sporturi de iarna.

CITESTE SI: ‘Minune’ la Timisoara. Curge apa dintr-un… copac. Video

Acestia au fost surprinsi, printre schiori, la marginea uneia dintre piste, desi acest lucru este interzis. Ei au fost filmati, iar pe imagini se pot observa mai multi oameni pe schiuri, intre care si copii aflati la primele lectii.

Potrivit legii, amenda pentru intrarea cu masina pe domeniul schiabil este curpinsa între 1.000 și 5.000 lei.

UPDATE: Jandarmii i-au amendat pe cei doi soferi, tata si fiu din Lugoj, cu cate 2.000 de lei pentru fapta lor.

Patrula de jandarmi montani din cadrul Postului Muntele Mic, astăzi, 15 decembrie, în jurul orei 14.15, a surprins două persoane, tata si fiu, care se aflau cu autoturismele personale pe pârtia de schi „Borlova” din stațiunea Muntele Mic.
În urma celor declarate s-a stabilit faptul că aceștia doreau să urce la Crucea Eroilor, alegând ca deplasarea s-o facă chiar pe pârtia de schi. Cum prima mașină a rămas înzăpezită, cei doi au decis să încerce s-o scoată din zăpadă cu cel de al doilea suv. Din cauza stratului mare de zăpadă, aceștia nu au reușit să tracteze autoturismul.
Jandarmii montani au izolat zona, dat fiind faptul ca autoturismul a rămas pe pârtia de schi și au aplicat două sancțiuni contravenționale în valoare de 2000 de lei pentru nerespectarea prevederilor HG nr. 263/2001 privind amenajarea, omologarea, întreţinerea şi exploatarea pârtiilor de schi pentru agrement„, au transmis reprezentantii Jandarmeriei Caras Severin.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.