Consiliul Reprezentantilor Unionali (CRU) a votat, sambata, la Targu Mures, in unanimitate, imputernicirea Consiliului Permanent al Uniunii pentru a purta negocieri privind eventuala intrare la guvernare a formatiunii.
Totodata, CRU a adoptat si o decizie referitoare la alegerile europarlamentare, fiind votata lista definitiva a UDMR pentru PE, pe care sunt 32 de nume, primele patru pozitii fiind ocupate de Winkler Gyula, Sogor Csaba, Vincze Lorand si Hegedus Csilla.
Ambele decizii au fost luate „cu unanimitate”, potrivit presedintelui de sedinta, Peter Ferenc.
Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat ca Uniunea a raspuns pozitiv invitatiei premierului Victor Ponta de a discuta intrarea la guvernare si ca reprezentantii formatiunii au pregatit un document in vederea incheierii unui acord politic cu un continut vizand completarea programului de guvernare. Documentul intocmit de UDMR are trei capitole, primul privind drepturile minoritatilor nationale si toata problematica minoritatii maghiare, al doilea vizand probleme de ordin economico-social si al treilea dezvoltarea regionala a infrastructurii si tot ce inseamna investitii.