Ultramaraton virtual, de la Beba Veche, din Timis, pana la Sulina

TIMISOARA. „Alearga Romania!” ofera participantilor atat o motivatie suplimentara pentru a ramane activi in aceasta perioada in care multe concursuri din lumea reala sunt amanate sau chiar anulate, cat si informatii interesante despre localitatile prin care „trec”, in drumul spre finis.

Cursa virtuala strabate tara pe toata lungimea ei si ofera atat iubitorilor de miscare cat si persoanelor aflate mai la inceput ocazia sa se alature unei Comunitati vibrante si sa-si converteasca kilometri parcursi in viata reala, avansand astfel pe traseu spre finis. Inscrierile se fac online, pe www.aleargaromania.ro.

Peste 600 de alergatori din tara si din strainatate au acceptat pana acum provocarea de a incerca un ultramaraton intre cel mai vestic punct al tarii (Start de la Triplex Confinium, granita tripla dintre Romania, Ungaria si Serbia) si punctul cel mai estic (plaja Sulina). Startul oficial al concursului „Alearga Romania!” s-a dat astazi, pe 1 iunie 2020, dar inscrierile sunt deschise in continuare, pana pe 31 octombrie 2020. Participantii au timp pana in ultima zi a anului sa ajungă la Finis.

Ce are special evenimentul „Alearga Romania!”?

Participantii nu se intalnesc la o linie de start reala, ci fiecare isi face antrenamentele obisnuite in zona lui de domiciliu si isi converteste kilometri din viata reala, avansand astfel pe harta virtuala a traseului inspre finis. Fiecare participant confirmat are un cont individual pe site-ul concursului, unde isi incarca treptat numarul de kilometri parcursi, cu link la activitatea din aplicatia sportiva folosita. In plus, este disponibil istoricul activitatilor, progresul realizat, precum si “localizarea” pe traseu sau incadrarea in timp.

De asemenea, progresul tuturor participantilor este disponibil live si se actualizeaza automat, la fiecare introducere de kilometri.

„Au mai ramas 6 luni pana la finalul anului, inca este timp suficient pentru a strabate toata tara in alergare. Este o provocare, dar una total realizabila. Iata ca acum aveti motivatia de a face sport cu regularitate si ocazia de a castiga si purta cu mandrie catarama care dovedeste ca ati strabatut toata Romania!
Va incurajam sa va alaturati Comunitatii Alearga Romania! Important pentru noi toti este sa ducem această provocare pana la capat; conteaza mai putin pe ce loc ajungem, cat faptul ca am gasit taria, consecventa si determinarea pentru a o finaliza cu succes”, a declarat Ciprian Stefanescu, initiatorul evenimentului.

Exista doua optiuni de distanta: Tura dus – 986 km si Tura dus-intors – 1972 km.

Toti participantii care completeaza distanta pentru care s-au inscris pana joi 31 decembrie 2020, la ora 23:59 cel tarziu, primesc statutul de Finisher si catarama personalizata a evenimentului, care poate fi purtată la curea.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.