A impresionat juriul cu talentul lui. „Voi lucra in fata dumneavoastra un numar foarte interesant la etatea mea”, i-a atentionat batranul pe membrii juriului si pe spectatori.
Batranul din Deva a trecut printr-un cerc foarte mic. L-a introdus pe piciorul drept, apoi pe maini, iar apoi a trecut cu tot corpul prin cerc. A terminat o tura si a trecut la a doua parte din spectacol, cand a facut acelasi show, dar cu o lumanare pe frunte. La final insa, batranelului i-a fost putin mai greu sa se ridice de jos.
Florin Carpaci le-a spus celor din sala ca nu aude bine si a fost foarte mandru ca se afla la televizor. A mers si a dat mana cu Mihai Petre, cu Andra si cu Andi Moisescu. Mihai Petre a fost si el onorat ca l-a vazut pe batranel in actiune.
„Pot sa va spun din tot sufletul DA si sa va spun ca o sa mergeti mai departe”, a spus Mihai Petre. Andra l-a asigurat si ea pe batranel ca va merge mai departe, cu sute de DA.