Un bulevard si mai multe strazi din Timisoara isi schimba numele. Iata lista

TIMISOARA. In mai multe zone din Timisoara unele strazi isi vor schimba denumirea, iar unele portiuni de strada, care nu au avut vreodata un nume, vor fi botezate. Mai mult, un bulevard va deveni 12 Noiembrie 1884 pentru a marca una dintre premierele de seama ale Timisoarei, data la care a devenit primul oras din Europa cu strazile iluminate electric.

CITESTE SI: Eveniment fastuos aproape de Timisoara. Imparatul Franz Joseph si imparateasa Sissi se intorc in Banat pentru o plimbare prin colonada de la Buzias, intr-o atmosfera de poveste, cu muzica si costume de epoca 

Un proiect de hotarare in acest sens urmeaza sa fie votat de catre consilierii locali la urmatoarea sedinta in plen.

Iata ce strazi isi vor schimba numele sau vor capata unul:

1. Un tronson de strada adiacent strazii Grigore Alexandrescu, situat intre strazile Vasile Loichita si Pelbartus va deveni strada Ion Flueras (Om politic, presedinte de sindicate, deputat taranist, a pus bazele Partidului Social Democrat Independent. A fost arestat de comunisti, condamnat la 15 ani de temnita grea si ucis in inchisoarea de la Gherla).

2. Tronsonul de strada fara nume perpendicular pe Ovidiu Balea, la baza viaductului de la intrarea in Timisoara, dinspre Sacalaz, devine strada Dan Mateescu (Inginer, membru al Academiei Romane, profesor universitar, a introdus noi metode de proiectare a structurilor pentru poduri metalice asimilate, in Germania. A proiectat cupola Pavilionului Expozitional National si structura metalica a hidrocentralei de la Portile de Fier)

3. Tronsonul de strada fara nume perpendicular pe strada Comoarei din zona Ronat va deveni Strada Vasile Deheleanu (Cel mai longeviv jucator de fotbal din echipa Ripensiei, a jucat cu nationala de fotbal a Romaniei la Campionatul Mondial in 1934, in Italia)

4. Tronsonul de strada aflat intre Calea Sagului si strada Gradinii va primi denumirea de strada Toma Dordea (Academician roman, absolvent Magna cum Laude a Politehnicii Timisoara, cu cinci medalii de aur si argint obtinute la saloanele de inventii de la Geneva, Bruxelles, Budapesta si Bucuresti)

5. Un tronson de ramificatie a strazii Turda din zona Calea Lugojului se va numi Intrarea Mihai Rosu (Profesor, teolog si scriitor banatean)

6. Tronsonul de intrare perpendicular pe strada Ion Popovici Banateanu, in zona Mehala, se va numi Intrarea Coriolan Balta (Fost primar de Timisoara intre 1930-1931 si delegat prin Inalt Decret Regal pentru functia de prefect de Timis – Torontal intre 1921 si 1922).

7. Tronsonul de strada fara nume perpendicular pe strada Vasile Georgevici, la sud de Anton Bacalbasa, in zona Freidorf, va deveni strada Coriolan Dragulescu (Academician roman, a infintat Facultatea de Chimie Industriala din cadrul Institutului Politehnic din Timisoara si a fost ministru adjunct in Ministerul Educatiei)

8. Bulevardul Constructorilor, perpendicular pe Calea Stan Vidrighin devine Bulevardul 12 noiembrie 1884 (ziua in care Timisoara devenea primul oras iluminat electric din Europa , pe strazi fiind puse in functiune 731 de lampi incandescente cu filament din carbune care au iluminat un traseu stradal cu o lungime de 59 de kilometri)

9. Tronsonul de strada perpendicular pe prelungirea strazii Graz din zona Mehala- statia CFR Ronat Triaj, devine Lublin (oras din Polonia, infratit cu Timisoara)

10. Tronsonul de strada fara nume perpendicular pe strada Corneliu Ursu, paralel cu strada Ioan Grosaru din zona Torontalului- Aeroport utilitar va deveni strada Diogene Bihoi (fost regizor al Teatrului german de stat din Timisoara, conducator al catedrei de teatru a Colegiului de arta „Ion Vidu”, initiator si mentor al trupei de teatru studentesc „Thespis”)

11. Tronsonul Caii Dorobantilor, intre Podul Andrei Saguna si Bulevardul Simion Barnutiu devine strada Andrei Saguna (s-a avut in vedere faptul ca recent a fost redenumit si podul adiacent, Podul Andrei Saguna)

12. Tronsonul de ramificatie al Aleii Cristalului, situat intre strada Uranus si Aleea Sanatatii, in zona Soarelui- Spitalul Judetean devine Strada Iolanda Balas Soter (Campioana olimpica romanca de etnie maghiara care a dominat proba de sarituri in inaltime timp de un deceniu si fost presedinte al Federatiei Romane de Atletism din 1988 pana in 2005, nascuta la Timisoara)

Comisia Judeteana privind Atribuirea sau Schimbarea de Denumiri Strazi a dat aviz favorabil. Acum urmeaza ca alesii locali sa-si dea si ei acordul prin vot.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Schiba-ti CI …. si toate cele (inclusiv CF-ul), pe banii cui??? Merita??
    Sau „prima oara taiem si apoi masuram”

    • cica e gratis cind primaria schimba numele strazii.
      sa incercati sa chemati 112, pizza sau un taxi la noua adresa… acum ceva ani masina de pompieri ma intreba unde e strada pavel rotariu, ei nu stiau, eu nu stiam. noroc ca mi-au dat ca reper un bloc. si chiar era urgenta, garsoniera unei pensionare era in flacari.

  2. Un academician (4) a primit aceeasi onoare ca un fotbalist (3). Lucru rar. Hai Poli.