Un club sportiv, o universitate, un oras, o singura inima. Centenarul Societatii Sportive Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Dacă în 2020 trăia emoția sărbătoririi Centenarului Universității Politehnica Timișoara, acum, în 2021, instituția a aniversat 100 de ani de la înființarea Societății Sportive Politehnica Timișoara. Sportul s-a dezvoltat odată cu universitatea la Politehnică, fiind unul dintre puținele cazuri în care, imediat după înființarea universității, au pornit primele discuții cu privire la înființarea asociației sportive. În primăvara lui 1921 avea loc și primul joc de fotbal, neoficial, dar consemnat în presa vremii.

Echipa de fotbal a primei instituţii de învăţământ superior din Timişoara s-a constituit statutar la 4 decembrie 1921, la inițiativa primului rector, Traian Lalescu, un mare iubitor de sport. De atunci, pe parcursul a 100 de ani, sportul a fost o componentă esențială a pregătirii studenților Universității Politehnica Timișoara, iar data de 4 decembrie a devenit una simbolică, fiind cea la care este sărbătorit un adevărat brand al orașului, iubit și alintat de generații întregi de suporteri – POLI!

În decursul timpului, toate conducerile Politehnicii timișorene au acordat o atenție aparte sportului, dar și dezvoltării unei infrastructuri care să susțină această această activitate, astfel încât astăzi Universitatea Politehnica Timișoara se poate lăuda cu baze sportive cum nu mai are nici o altă instituție de învățământ superior.

Un veac de existență. Nu prea multe cluburi sportive din România se pot mândri cu asta. La ceas aniversar, continuă această frumoasă poveste a sportului românesc: Politehnica Timișoara.

Pentru a rememora rolul pe care sportul, atât cel de masă, cât și cel de performanță, l-a jucat în Universitatea Politehnica Timișoara de-a lungul ultimilor 100 de ani, în 4 decembrie 2021, la ora 11:00 (la fel ca în urmă cu 100 de ani), în sala Auditorium din Centrul de Conferințe al Universității Politehnica Timișoara, a fost organizat un eveniment aniversar ce a reunit foste și actuale glorii ale echipei, reprezentanți ai conducerii universității și invitați speciali, atât online, cât și fizic.

După interpretarea imnului Politehnicii Timișoara, „Zi cu soare” al trupei Cargo, sărbătoarea a fost deschisă de rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, care a reamintit cum, în urmă cu 100 de ani, când se închega prima comunitate academică din Timișoara, Societatea Sportivă a Școlii Politehnice, inițiată aproape simultan cu universitatea, un caz atipic în România acelor ani, a adus acel set de valori care însoțește mișcarea sportivă: tenacitate, spirit combativ, camaraderie, bucuria victoriei, dar și asumarea eșecurilor. Rectorul UPT a subliniat rolul pe care Politehnica Timișoara l-a avut în crearea unei comunități și a celui mai important brand al Timișoarei, mulțumind sportivilor, antrenorilor și conducătorilor care au făcut ca acesta să strălucească.

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a adresat urările de „La mulți ani!” Politehnicii timișorene, și a menționat faptul că „Poli” e un exemplu pentru modul în care a reușit să creeze, cu inimă, seriozitate și pasiune, un adevărat brand, anunțând, cu această ocazie, noua Strategie națională privind mișcarea sportivă și noua Lege a Sportului, pe care ministerul pe care îl conduce le promovează în prezent, care au rolul de a ne aduce din nou la rezultatele extraordinare pe care sportivii români le-au obținut în trecut.

Fostul rector al UPT și actual președinte al Societății Sportive Universitare Politehnica Timișoara, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, a amintit spiritul pe care cel mai titrat club al Banatului l-a adus Timișoarei, prezentând și o cronologie a celor mai semnificative momente din istoria centenară acestuia, cu suișurile și coborâșurilor inerente, cu tristețile dar mai ales cu bucuriile aduse suporterilor în cei 100 de ani.

Prof.univ.dr.ing. Ioan Carțiș, care și-a dedicat întreaga carieră Politehnicii timișorene, atât pe plan academic, cât și sportiv, în calitate de profesor, prorector și rector, dar și de președinte al Clubului Sportiv, a vorbit despre experiența sa personală, și în special despre dificila misiune de a construi și apoi a reconstrui echipa în unele dintre cele mai grele momente ale sale.

Despre prezent, dar și despre proiectele pentru perioada următoare a vorbit Adrian Tal, director executiv al CSU Politehnica Timișoara, care a prezentat toate ramurile sportive existente, subliniind rezultatele excelente, care au adus peste 70 de medalii doar în acest an, în special la atletism, scrimă, canotaj, natație și pentatlon modern.

Mesaje aniversare mai au fost transmise, fizic sau online, de Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, Ioan Doboși, președintele secției de handbal SCM Politehnica Timișoara, pe care o susține de peste 25 de ani, Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal și fost jucător la Politehnica Timișoara în prima echipă din afara Bucureștiului care a câștigat un titlu național, Nicolae Secoșan, unul dintre cei mai cunoscuți cronicari sportivi ai Timișoarei, care a rememorat momente din istoria „Poli” văzute cu ochii jurnalistului, Emerich Dembroschi, unul dintre fotbaliștii legendari ai Timișoarei, care și-a amintit, cu emoție, momentele care i-au marcat cariera, Sebastian Novovic, liderul Druckeriei – Asociația Suporterilor din Timișoara, care de ani buni a „împins” echipa înainte, Camelia Macoviciuc, prima campioană olimpică (la Atlanta) formată și legitimată la Politehnica Timișoara, Cristian Fenici, căpitanul echipei de handbal care a cucerit Cupa României în 2019, Alexandru Buligan, celebrul portar de handbal al echipei Politehnica Timișoara și al naționalei României, Benjamin Bodo, campion național la scrimă și student la UPT.

Colecția Alb-Violet

Partea a doua a evenimentului a inclus lansarea colecției de carte Alb-Violet, inițiată de fostul rector al Politehnicii, prof.univ.dr.ing. Viorel-Aurel Șerban, cu scopul de consemna, în scris, întâmplările din lumea sportului și de a crea o adevărată arhivă sentimentală a Clubului Politehnica Timișoara.

În cadrul acesteia, au avut loc și două lansări de carte: „Politehnica Timișoara – Fotbalul și Handbalul”, scrisă de Octavian Stăncioiu și Viorel Jurcuț, care oferă cititorilor o colecție de amintiri din cele mai mari secții sportive ale Politehnicii Timișoara, și „Politehnica Timișoara – Conducători și susținători ai sportului”, scrisă de Nicolae Neguț, Ivan Bogdanov și Constantin Florescu, ce oferă o istorie inedită a Politehnicii Timișoara, privită din perspectiva celor care au condus destinele sportului politehnist.

Emisiune filatelică dedicată Centenarului Societății Sportive Politehnica Timișoara

Pentru a celebra importanța pe care brandul POLI îl are în Timișoara și în țară, Romfilatelia a lansat o emisiune filatelică cu tema „Centenarul Societății Sportive Politehnica Timișoara”. Emisiunea filatelică cuprinde un întreg poștal cu timbru marcă fixă în care sunt reproduse imagini din competițiile Societății Sportive Politehnica Timișoara. De asemenea în întregul poștal se poate revedea imaginea primului rector al Șolii Politehnice timișorene, Traian Lalescu. Totodată, emisiunea conține 1 timbru și un plic „prima zi”. Pe timbrul cu valoarea nominală de 10 lei, este redată silueta unui fotbalist alături de un detaliu architectonic al fațadei Universității Politehnice Timișoara și actuala siglă a Societății Sportive Politehnica Timișoara.

Directorul general al Romfilatelia, doamna Cristina Popescu, a adresat felicitări pentru dorința UPT de a marca un eveniment atât de important și pentru continuitatea cu care nu multe instituții se pot lăuda. Pe lângă urarea de „La mulți ani!” adresată Societății Sportive Politehnica Timișoara, directorul general al Romfilatelia a menționat buna colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, subliniind faptul că produsele filatelice își dovedesc cu prisosință utilitatea nu doar în clasoarele filateliștilor, ci în transmiterea unor mesaje.

Rectorul UPT, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a mulțumit Romfilatelia pentru includerea Politehnicii timișorene în planul filatelic, în cadrul unei colaborări care a început în urmă cu mai bine de un an, când se lansa emisiunea filatelică dedicată Centenarului Universității Politehnica Timișoara, care a continuat în luna mai cu lansarea unui întreg poștal dedicat centenarului primei expoziții filatelice a României Mari, care a avut loc în actualul sediu al Rectoratului UPT, iar acum cu emisiunea dedicată Centenarului Societății Sportive Politehnica Timișoara.

Momentul a fost completat de dl Marius Munteanu, președintele Asociației Filatelice Timișoara, care a rememorat câteva dintre legăturile stabilite la Timișoara între lumea filateliei și mediul academic, începând cu rpima expoziție filatelică a României Mari sau cu primul Congres al filateliștilor, ținut în 1923 în orașul de pe Bega.

Evenimentul s-a încheiat cu lansarea unui Vin Aniversar creat ca rod al colaborării dintre Universitatea Politehnica Timișoara și Cramele Recaș, unul dintre cei mai importanți sponsori ai sportului politehnist.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Ce frumos ar fi , daca ar fi si adevarat .
    Cu tot respectul pe care il merita toti oamenii prezenti , tin sa reamintesc , ca la inceputul anilor 90 , sectia de fotbal al Politehnicii Timisoara se desprinde de institut si se transforma in asociatie non profit , avand 21 de membrii fondatori .Printre acestia ii amintesc pe Viorel Boit , Adrian Craciun sau Stelian Anchel .Asociatia traieste din banii intrati in cont , din vanzarea unor jucatori vandabili la acea vreme , in strainatate dar si la Dinamo ( Varga , Batranu , Macavei , etc ) .
    Problemele apar odata cu terminarea banilor , de la sfarsitul anilor 90 .
    Tot ce se intampla in aceasta perioada , fuziunea nereusita cu Dacia Pitesti , retrogradarea , perioada Zambon , NU are nici o legatura cu Institutul Politehnic , pana in 2002 , odata cu mutarea pe filiera politica a AEK – ului , lui Toni Dobos .
    Atunci incepe o noua perioada , odata cu fuziunea AEK cu echipa de fotbal a Institutului Politehnic , care era in liga a treia .Povestea dureaza pana in 2012 , cand societatea patronata de Marian Iancu intra in faliment .
    In 2012 apar cele doua clone ACS si ASU , din interesele personale ale fostului primar(ACS) si a unei mici parti a galeriei Druckeria (ASU)
    Ce a urmat stim cu totii .

    Remember Poli Timisoara
    Respect Commando Viola

  2. Orasul in care emulatia ptr sport a fost distrusa, orasul in care cluburile sportive sunt pe cale de disparitie, la fel ca si sportul de echipa.

  3. Dobosi in afara de ligau al noii administratii ce calitate reala mai detine ca sa isi permita sa fie invitat la acest eveniment? El doar s-a lipit de cate un robinet de muls…a furat cat cuprinde…si a lasat c@cat in urma lui. Acest personaj ar cam trebui biciuit aspru…impreuna cu „spiridusul” de nadejde Dan Dumitru….desi tare ma tem ca „gurile rele” spun ca ar avea filet pe dos ….si s-ar putea sa-i si placa:)))