Un congresman american si alti 6 oameni, impuscati in timpul unui eveniment public in Arizona

UPDATE:  Atacul din Arizona, soldat cu 6 morti si 12 raniti. Membra a Congresului, in stare critica. Autoritatile publica fotografia unui complice al atacatorului

Politia americana considera ca autorul atacului de sambata din Arizona, soldat cu 6 morti si 12 raniti, nu a actionat singur, iar autoritatile examineaza si un colet suspect primit de Gabrielle Giffords, membra a Camerei Reprezentantilor. Giffords a suferit o rana la cap si a fost supusa sambata unei interventii chirurgicale, aflandu-se in stare critica, relateaza AFP.

Conform postului de televiziune Fox News, autoritatile analizeaza si un colet suspect adresat biroului parlamentar al lui Giffords. Coletul, primit inainte de atacul de sambata, are aparenta unei cutii de cafea, a precizat Fox News, fara a oferi detalii.

Intr-un discurs televizat, presedintele american, Barack Obama, a denuntat „o tragedie pentru intreaga tara”, precizand ca printre victime se numara si un judecator federal si o fetita in varsta de noua ani.

Suspectul arestat la locul atacului, Jared Lee Loughner, in varsta de 22 de ani, a deschis focul sambata dimineata asupra participantilor la o intalnire cu Giffords, desfasurata in parcarea unui hypermarket din Tucson, Arizona. Presa americana a relatat ca el a fugit dupa atac, dar a fost imobilizat de trecatori.

Obama, care a afirmat ca Giffords ii este prietena, a promis o ancheta ampla. Directorul FBI, Robert Mueller, a fost trimis la locul incidentului pentru a coordona investigatiile.

Gabrielle Giffords, o democrata intr-un stat conservator

In varsta de 40 de ani, democrata Gabrielle Giffords este membru al Camerei Reprezentantilor din anul 2006 si este casatorita cu astronautul Mark Kelly, angajat al NASA.

Gabrielle Giffords a devenit prima femeie evreica trimisa de Arizona pentru a ocupa un loc in Camera Reprezentantilor la Washington.

Ea a votat pentru reforma sistemului de sanatate a presedintelui Barack Obama, in ciuda opozitiei ferme a republicanilor si lipsei de popularitate a acestei reforme.

Printre altele, ea s-a pronuntat in favoarea trimiterii de trupe suplimentare la granita cu Mexicul si pentru conditionarea naturalizarii imigrantilor clandestini de o examinare a trecutului lor judiciar si invatarea limbii engleze.

Printre numeroasele mesaje adresate Gabriellei Giffords se numara si cel de la fosta candidata republicana la vicepresedintie, Sarah Palin.

Palin a criticat-o in trecut pe Giffords pentru ca a votat in favoarea reformei sistemului de sanatate a presedintelui Obama, adoptata in Congres in martie trecut. Circumscriptia dnei Giffords era astfel marcata ca o tinta pe o harta a Statelor Unite difuzata de Palin inaintea alegerilor legislative din noiembrie.

______________________________________________________________________________________

UPDATE: Gabrielle Giffords este in viata si este supusa, la aceasta ora, unei intervenii chirurgicale la Centrul Medical Universitar din Tucson.

________________________________________________________________________________________

Gabrielle Giffords, congresman democrat din statul Arizona, a fost impuscata in cap, sambata, in timpul unui eveniment public care a avut loc la Tucson (capitala statului Arizona), anunta HuffingtonPost.com. Ea a fost impuscata in timpul unei intalniri cu alegatorii, alaturi de alte 18 persoane. Initial, s-a relatat ca congresmanul a decedat, CNN afirmand totusi ca femeia este in viata. Sase persoane si-au pierdut viata in urma incidentului.

Printre victime se numara si un judecător federal, a carui stare nu este cunoscuta, a declarat o sursă din serviciile de ordine, citata de CNN.

In varsta de 40 de ani, democrata Gabrielle Giffords este membru al Camerei Reprezentantilor din anul 2006 si este casatorita cu astronautul Mark Kelly, angajat al NASA.

Potrivit FoxNews, atacul a fost comis de un barbat inarmat care a inceput sa traga in multime, in timpul discursului lui Gabrielle Giffords. Atacatorul a fost retinut.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.