Un consilier judetean vrea perfectionare pe tema regionalizarii in state ale Uniunii Europene!

TIMISOARA. Consilierul judetean al PDL, Sorin Cociobea, a cerut, in plenul CJT ca atat el, cat si colegii lui din CJT sa fie trimisi la perfectionare privind regionalizarea, in state ale Uniunii Europene.

Va propun sa demaram un proiect prin care consilierii judeteni sa mearga si sa aiba intalniri cu autoritati din state ale Uniunii Europene, sa se perfectioneze privind regiunea. Cred ca putem avea si noi consilierii judeteni un rol important in formarea unitatilor administrativ-teritoriale„, a declarat Cociobea.

Presedintele CJT, Titu Bojin i-a explicat consilierului judetean ca nu este necesara deplasarea consilierilor judeteni in state ale UE, deoarece recent, vicepresedintele Consiliului Judetean Timis, Marian Vasile a fost ales, recent, vicepresedinte al Adunarii Regiunilor Europei, iar acesta poate reprezenta judetul Timis intr-unul dintre cele mai importante foruri  care se ocupa cu regionalizarea.

Mai mult, Bojin a subliniat ca in data de 7 iunie va avea loc, la Timisoara, o dezbatere privind modul in care se va realiza regionalizarea, iar consilierii judeteni sunt invitati sa participe la acest eveniment.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.