Un contact electric defect a ajuns la temperatura de 140 de grade Celsius. Inginerii specialisti ai Universitatii Politehnica din Timisoara sar in ajutorul Spitalului Victor Babes. Siguranta medicilor si pacientilor creste cu ajutorul tehnologiei

TIMISOARA. Vechimea instalatiei electrice, suprasolicitarea circuitelor, prelungirea traseelor, cresterea numarului de aparate folosite in cadrul procedurilor de tratament. Toate acestea reprezinta riscuri pentru o posibila defectiune a sistemului electric al unitatii sanitare. De aceea, conducerea Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara a cerut ajutorul specialistilor de la Universitatea Politehnica din Timisoara.

Am asistat in ultimele luni la tragediile produse in cateva spitale din tara din cauza suprasolicitarii sistemului electric. Colegii nostri fac in permanenta verificari, dar circuitele electrice ale spitalului sunt invechite, sistemul electric este subdimensionat si exista, ca peste tot de altfel, atunci cand vorbesti de cladiri vechi, posibilitatea producerii unui accident. Noi am vrut sa preintampinam acest lucru si i-am rugat pe colegii de la Universitatea Politehnica sa ne ajute. Am gasit imediat intelegere si am inceput colaborarea. Vreau sa le multumesc pentru ceea ce au facut pana acum pentru noi, dar, mai ales, pentru ceea ce vor face pentru spitalul nostru si in viitor. intotdeauna cand am avut nevoie, comunitatea din Timisoara a fost alaturi de noi. Vreau sa va spun ca #impreunareusim nu este doar un simplu slogan, un hastag. De-a lungul timpului, atunci cand intreg sistemul sanitar, nu doar spitalul nostru, a suferit de o subfinantare puternica, am primit donatii de aparatura, am primit alimente pentru pacientii internati in spital, au venit alaturi de noi sute de voluntari care au ajutat, de la modernizarea unor saloane la ingrijirea bolnavilor. si, iata, acum sunt alaturi de noi specialistii de la Facultatea de Inginerie Electrica si Energetica care ne ajuta sa punem la punct sistemul electric al spitalului”, spune prof.dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Dr. Victor Babes Timisoara.

Specialistii de la Politehnica din Timisoara, condusi de prof. dr Sorin Musuroi, au realizat un bilant energetic, pe „intrare”, la toate cele trei faze, dar si pe fiecare faza in parte, pentru a stabili puterea efectiva totala. Totodata, s-a facut o analiza a imaginii termice obtinute cu ajutorul unei camere de termoviziune. S-a descoperit un contact electric care ajunsese la o temperatura de 140 grade Celsius. Situatia a fost remediata si urmeaza inlocuirea intregului panou de alimentare.

In contextul pandemiei si a situatiilor de tot felul pe care aceasta le-a creat, am avut o discutie cu medicul Cristian Oancea, directorul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes, unitate medicala care intampina probleme cu reteaua electrica. Colegul meu, prorectorul Sorin Musuroi, a mers la spital impreuna cu o echipa a Facultatii de Inginerie Electrica si Energetica. Specialistii nostri au facut o prima evaluare a intregului sistem si au venit cu propuneri de remediere. Este important sa oferim tot sprijinul medicilor si pacientilor, sa raspundem cu toata deschiderea si responsabilitatea oricaror solicitari de ajutor care ar putea usura lupta lor cu boala, sa crestem impreuna siguranta in spitalele noastre. Cred ca implicarea Politehnicii in astfel de actiuni este una fireasca, in care ne punem, cu toata daruirea, cunostintele si tehnologia in slujba comunitatii“ spune prof dr. Florin Dragan, rector Universitatea Politehnica Timisoara.

Urmeaza partea a doua a proiectului de colaborare. Specialistii vor verifica sectiunile si panourile din fiecare cladire a spitalului pentru a vedea solicitarile electrice la care acestea sunt supuse. Pe baza acestor analize, urmeaza a fi luate mai multe masuri de refacere a unor circuite sau de inlocuire a unor piese si trasee electrice.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Deh, multi gaouzari flămînzi ..!
    DECAT ! D-ZEU II MAY SATURA 🙂

    • Ilie, mai bine taceai. Nu stia lumea cât esti de prost.

    • Nu iti este putina rusine ei au venit cu propuneri dupa ce au facut munca in folosul comunitatii (fara bani) ! Iar tu te gasesti sa comentezi, frumos, arati ce stii …

  2. Ups … tt !