TIMISOARA. Neconcordanta a aparut datorita unui proces de partaj intre judecator si fosta sa sotie. Proprietatile magistratului Sorin Gheorghisan, de la Judecatoria Timisoara, fac obiectul unei investigatii declansate de catre inspectori Agentiei Nationale de Integritate (ANI).
Demersurile au pornit dupa ce avocata Carmen Obarsanu a sesizat institutia de control a averilor ca valoarea bunurilor recunoscute public de catre judecator “depasesc in mod vadit nivelul castigurilor realizate de acesta pe perioada cat a functionat ca si magistrat”.
Reactia magistratului de petitia catre ANI a avocatei Obarsanu nu a intarziat sa apara si, in urma cu cateva zile, acesta a solicitat Uniunii Nationale a Barourilor din Romania sa dispuna verificarea temeiului deontologic in baza careia un membru al Baroului Timis si-a permis sa-i defaimeze imaginea publica. “Am fost invitata de catre conducerea Baroului Timis sa prezint probele legale in baza carora am decis sa sesizez ANI in legatura cu averea judecatorului Sorin Gheorghisan. Am prezentat aceste documente si, in conditiile in care intre averea publica a domnului judecator si cea faptica exista diferente foarte mari, voi depune la Parchet o plangere penala pentru fals in declaratii”, ne-a dezvaluit Carmen Obarsanu.
Conform declaratiei de avere postate pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 8 aprilie 2009 Sorin Gheorghisan avea 4.300 metri patrati de teren agricol in Oravita, 134 hectare de padure, in Varadia, judetul Caras-Severin, 227 hectare de teren agricol, tot in Varadia, o casa de locuit de 202 metri patrati, in Oravita, o alta casa de locuit de 50 de metri patrati, tot in Oravita, un apartament de 40 de metri patrati in Timisoara, cumparat in 2001, si un alt apartament de 83 de metri patrati, tot in Timisoara, achizitionat in 2004.
Alaturi de aceste bunuri, magistratul mai detine bijuterii in valoare de 7.500 de euro, 40.000 de lei in contul de salarii, 30.000 de euro intr-un cont bancar, bani proveniti din vanzarea unui teren intravilan si a mai adunat 6.000 de euro din inchirierea unui apartament. Cu toate acestea, judecatorul Gheorghisan se considera un om sarac, motiv pentru care a contractat un credit de 100.000 de euro la BRD Oravita, exigibil in 2032.
Cererea de partajare a averii, anulata din cauza neachitarii taxei de timbru
Inainte ca inspectorii ANI sa inceapa verificarea amanuntita a averii magistratului timisorean, in urma unei scurte investigatii jurnalistice, am descoperit un lucru uluitor. Sorin Gheorghisan se afla la un pas de acuzatia de fals in declaratii, in conditiile in care a “uitat” sa-si treaca in declaratia de avere din 2009 nici mai mult, nici mai putin decat… cinci apartamente. Toate situate in Timisoara. Ca o ironie a sortii, amnezia judecatorului – care a uitat sa-si faca publica o buna parte din avere, expunandu-se unor sanctiuni de ordin penal – a fost tradata involuntar chiar de catre fosta sa sotie, Cornelia Elena Cahnita, notar public in Oravita, fiica fostului prefect de Caras-Severin, Gheorghe Cahnita, care a mentionat intr-o cerere depusa pe rolul Judecatoriei Timisoara toate proprietatile imobiliare ale familie.
Mai exact, prin cererea nr. 9215/325/2010, inregistrata pe rolul primei instante locale la data de 14.04.2010, Elena Cahnita a solicitat instantei partajarea a sapte apartamente din Timisoara, dobandite impreuna cu sotul sau, Sorin Gheorghisan, in 15 ani de casnicie. Mai exact, se mentioneaza un apartament cu doua camere in valoare de 32.000 euro (CF 406875 Timisoara), un alt apartament cu doua camere, evaluat tot la 32.000 de euro (CF 405411 Timisoara), un apartament cu trei camere, in valoare de 55.000 de euro (CF 405929 Timisoara) si alte patru apartamente cu o singura camere, fiecare evaluat la 22.000 de euro (CF 405476). “Sa se constate ca la dobandirea bunurilor comune a avut reclamanta o contributie de 50% si sa se dispuna partajarea bunurilor comune prin atribuirea in natura catre reclamanta a trei apartamente”, cere Elena Cahnita, indicand un apartament cu doua camere, unul cu trei camere si altul cu o singura camera, toate in valoare de 107.000 de euro.
La data de 2.09.2010, judecatoarea Dana Popeti a anulat cererea de partaj a fostei doamne Gheorghisan, din cauza unui motiv care pare ridicol in acest noian de proprietati si conturi bancare. “Prin rezolutia aplicata de judecatorul cauzei, i s-a pus in vedere reclamantei sa achite diferenta taxei judiciare de timbru pana la valoarea de 24.469 de lei, sub sanctiunea anularii cererii ca insuficient timbrate, insa reclamanta nu a inteles sa se conformeze, motiv pentru care s-a dispus anularea actiunii”, se mentioneaza in sentinta pronuntata in dosarul 9215/325/2010 al Judecatoriei Timisoara.
„Nu vreau sa comentez acest subiect!”
in conditiile in care ne-a fost imposibil sa aflam opinia judecatorului Sorin Gheorghisan vizavi de aceasta neconcordanta dintre declaratia de avere si cererea de partaj, domnia sa nefiind de gasit nici la telefon, nici la birou, am solicitat fostei sale sotii, notarul public Elena Cahnita, sa incerce o explicatie a amneziei magistratului. “De unde ati luat cererea mea de partaj? Eu am divortat de doi ani de sotul meu, vom avea un proces de partaj si nu vreau sa comentez acest subiect. imi pare rau, cu tot respectul pentru meseria dumneavoastra, insa va rog sa-l sunati pe domnul judecator pentru a raspunde la aceasta intrebare. Va rog sa nu insistati! Buna seara!”, ne-a declarat fosta sotie a judecatorului Sorin Gheorghisan.
Pareri
Asta nu e stire:stire va fi aceea in care veti publica cata puscarie face NESIMTITUL pentru FALS IN ACTE PUBLICE!!!
hai sa lasam rautatile si sa nu ne bucuram de raul altora. Oare este singurul magistrat in aceasta situatie?
Eu cred ca sunt altii mult mai avuti, cu averi mai mari si nu se leaga nimeni de ei. Oricum eu cred ca aici este vorba de o razbunare iar daca am fi corecti ANI ar trebui sa ii ia pe toti la verificat inclusiv pe doamna Obarsan fosta judecatoare.
mai Banat, daca esti asa de tupeist da-ti numele real pentru ca NESIMTIT esti tu, nu Domnul Sorin de care nu am auzit niciodata sa faca rau cuiva. Eu am tot respectul pentru el si orice s-ar intampla va ramane un om deosebit si integru.