TIMISOARA. Dupa ce in toamna anului trecut reprezentantii Primariei anuntau construirea unui centru in zona Mehala, in care sa ii adaposteasca pe oamenii strazii, pe timpul iernii, acum autoritatile locale au aprobat construirea unui nou centru social, de zi, in cartierul Freidorf.
„Zona pentru care se propune proiectul se încadreaza in categoria zonelor urbane marginalizate – zona de tip mahala cu case, conform cercetarii de teren efectuate de Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara in perioada 18-27.04.2018. Membrii comunitatii detin o pozitie marginala in societate si se confrunta cu o larga paleta de probleme sociale: locuinte inadecvate, supraaglomerare, nescolarizare sau abandon scolar, lipsa calificarii profesionale, resurse financiare scazute”, se arata in proiectul de hotarare adoptat de consilierii locali in sedinta de luni.
Astfel, toate aceste neajunsuri ar urma sa fie indreptate, odata ce oamenii necajiti din cartier ar avea in apropiere un centru social de zi, in care sa primeasca ajutor.
„Freidorf este o zona limitrofa, care necesita o schimbare. Avem pe POR 2014-2020 un program prin care dorim sa facem centre de zi, impreuna cu Serviciul Social si sa implementam ceea ce de mult tot incercam. Incercam sa reintegram in societate acesti oameni . Dorim sa incercam sa construim un centru de zi eficient pentru oameni”, a spus viceprimarul Farkas Imre.
Proiectul de „Regenerare fizica, economica si sociala a zonei urbane marginalizate str. Polona din cartierul Freidorf – construire centru multifunctional de tip servicii sociale fara cazare” urmeaza sa fie realizat prin Programul Operational Regional POR 2014-2020 si se ridica la valoarea de 4.381.944,27 de lei.