TIMISOARA. Dupa un inceput lansat de campionat, cu doua victorii in primele doua meciuri, iata ca au urmat patru esecuri la rand. Cu Brasov, surprinzator acasa, la Cluj, o echipa cu mult peste ce este in Liga Nationala de baschet masculin, apoi acasa cu Rapid, dureros in prelungiri, un meci pe care violetii l-au avut in mana si in aceasta seara la Voluntari, dupa o partida echilibrata.
CITESTE SI: Se rejoaca finala mica din sezonul trecut in prima liga de futsal. Derby pentru CFR Timisoara cu CSM Deva
Lipsita de aportul multor jucatori importanti, printre care il numim pe Nikola Gajic, o piesa decisiva in angrenajul echipei, SCM Timisoara a avut un prim sfert excelent pe care l-a terminat in avantaj, 19-15. Gazdele au revenit insa rapid in joc si pana la pauza mare au trecut in avantaj, 37-32. Cu o rotatie scurta, Timisoara a stat mult timp in „coasta” adversarului, fiindu-i superior la recuperari si pase decisive. Elevii lui Dragan Petricevic au pacatuit mult la aruncarile din afara careului, doar 4 trite (una in primele 30 de minute) din 17 aruncari si la libere, 17 din 27. Mai pragmatica in joc si cu 16 din 17 la libere, Voluntariul avea sa se impuna in cele din urma cu 82-71, diferenta de 11 puncte fiind si cea maxima din joc.
Mitchell Lamar Kwamain a terminat la gazde cu 23 de puncte, urmat de Trevon Litrell Allen – 16 si Keyshawn Maklik Feazel – 15. De la echipa banateana s-au remarcat noii veniti Dorde Dimitrijevic, 16 puncte cu 5 pase decisive si Luka Mitrovic, 12 puncte si 8 pase decisive.
SCM winsed.swiss Mozzart Bet a evoluat mai bine in Alpe Adria Cup, acolo unde are doua victorii, din doua posibile.
In urmatoarea etapa, in campionat, formatia timisoreana va primi vizita celor de la Dinamo Bucuresti.