Un nou seminar de succes organizat de CCIAT. Legislatia in domeniul sanatatii publice, explicata agentilor economici din judet de directorul DSP Timis, Flavius Cioca

TIMISOARA. Intr-o perioada care a schimbat complet viziunea asupra normalitatii si in care pastrarea sanatatii a fost principalul obiectiv al tuturor, normele si legislatia in domeniul sanatatii publice au fost prioritare pentru toata lumea. Astfel, pentru a veni in intampinarea agentilor economici din judet, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis a organizat un seminat de informare in cadrul caruia Flavius Cioca, directorul DSP Timis, a raspuns discutat cu antreprenorii, punctual, care sunt solutiile pentru a-si continua activitatea in cele mai sigure conditii.

Evenimentul, organizat online, a fost deschis de presedintele executiv al CCIAT, Florica Chirita.

„Vreau sa exprim multumiri speciale unui colaborator special, Directia de Sanatate Publica, prezenta aici prin persoana domnului director Flavius Cioca. As profita de ocazie sa exprima respectul si recunostinta noastra pentru tot ce ati intreprins in aceasta perioada, domnule director, aceasta perioada greu afectata de pandemie atat pentru societatea civila, cat si pentru mediul de afaceri, dumneavoastra fiind prima voce cu autoritate in implementarea masurilor de gestionare a pandemie si de prevenire a raspandirii infectiei”, a spus Florica chirita, presedintele executiv al CCIA Timis.

In cadrul seminarului de informare, s-au dezbatut aspecte care vizeaza normele de igiena si sanatate publica privind mediul de viata al populatiei, dar si normele referitoare la unitatile sanitare. De asemenea, s-a discutat despre modul in care se desfasoara verificarea periodica a respectarii conditiilor igienica-sanitare, in functie de profilul de activitate al fiecarui agent economic.

„Acest tip de seminarii sunt initiative extrem de benefice, care pot sa clarifice destul de multe aspecte. Exista doua categorii socio-profesionale extrem de afectate: oamenii care lucreaza in domeniul medical si social si o buna parte din cei care activeaza in domeniul economic. E clar ca HORECA sau turismul sunt extrem de afectate, dar indiferent de domeniu economic, nu are cum sa nu te afecteze aceasta pandemie. Trebuie regandite fluxuri, deplasari, scheme de personal, pentru ca ajungand intr-o anumita situatie, e nevoie de distantare, transport, trebuie sa tinem cont de aceste lucruri”, a spus directorul DSP Timis, Flavius Cioca.

Seminarul privind legislatia in domeniul sanatatii punlice face parte din programul anual de informare si instruire a agentilor economici cu privire la reglementari europene si nationale in diferite sectoare de activitate, organizat de CCIA Timis in colaborare cu serviciile publice deconcentrate din teritoriu, sub egida Institutiei Prefectului Judetul Timis.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.