Un roman a distrus un altar si candelabre vechi de 200 de ani in biserica Sfantul Petru de la Vatican. VIDEO

Foto: digi24.ro

Scene incredibile în basilica Sfântul Petru din Vatican, unde un român a vandalizat un altar și a distrus mai multe candelabre.

CITESTE SI: Administratia Fritz vrea sa ia un al treilea credit de la BERD, de 30 de milioane de euro. Ce cheltuieli importante va acoperi cu acesti bani la Timisoara

Atacul a avut loc vineri seară, sub privirile turiștilor care se aflau în biserică. Bărbatul a sărit peste altarul principal și a reușit să dărâme mai multe candelabre de patrimoniu, cu o valoare estimată de Vatican la 30.000 de euro,

Forțele de ordine ale Vaticanului au intervenit imediat, reușind să-l rețină pe bărbat. Acesta a fost identificat drept un cetățean român și a fost predat Poliției de Stat din Italia pentru continuarea cercetărilor, scrie digi24.ro.

Deocamdată nu se știe motivul pentru care românul a făcut acest gest.

Biserica Sf. Petru din Vatican este una dintre cele mai vizitate atracții religioase din lume, primind milioane de turiști anual. Incidentul a avut loc într-un moment sensibil, deoarece Vaticanul marchează Anul Jubiliar, perioadă în care se desfășoară evenimente speciale și pelerinaje.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Incredibil. Uite pentru ce se duc unii la Roma. Le-ar rupe spatele Badea Cartan. Totusi ar fi util sa puneti diacriticele la nationalitatea imbecilului, ca altfel unii ar putea cred ca un legionar roman din Legiunea a X-a a lui Iulius Caesar a atacat Vaticanul.

  2. Ortodox.

  3. Sper ca pina la judecata si sentinta(care dupa parerea mea ar insemna puscarie), sa-i aplice o corectie ‘de sa-l mute doar cu cearsaful’/’apa si bataie’.
    Cu astfel de cretini nu trebuie discutat altfel !!!!

  4. Un dac liber care s-a răzbunat pentru invazia romanilor. Evident votant a lui Georgescu.

  5. Votantul lu Cacalin Kremlin VOmescu !

  6. Nu cred ca era bolnav, prea mult aur…