Un timisorean mai tare ca primul-ministru, Mihai Razvan Ungureanu! Ovidiu Draganescu i-a suflat o bursa lui MRU in America!

TIMISOARA. Ovidiu Draganescu, fost prefect al judetului Timis in mandatul trecut, a reusit, intr-un moment al carierei sale, sa il invinga pe actualul prim-ministru al Romaniei, Mihai Razvan Ungureanu.

Este vorba despre o bursa, in SUA, Bursa Fundatiei Eisenhower, in cadrul careia, in acel an, 2002, doar un roman putea fi admis.

Au fost mai multi candidati pe acelasi loc, printre care si actualul premier, Mihai Razvan Ungureanu, insa alesul nu a fost actualul sef al Guvernului, ci timisoreanul Ovidiu Draganescu.

Era concurenta mare. A fost un proces de selectie riguros, iar cele mai bune trei persoane din Romania, au mers la Washington, unde s-a decis castigatorul. Am fost eu, Mihai Razvan Ungureanu si un patron al unui mare lant de magazine de electronice. Spre surprinderea mea, am fost eu ales sa particip la acea bursa„, isi aduce aminte Ovidiu Draganescu.

Se intampla in anul 2002, iar Ovidiu Draganescu a participat cu proiectul „Controlul civil asupra serviciilor de informatii externe”.

Bursa aceasta iti pune la dispozitie contacte, infrastructura, bani pentru fiecare proiect. Au mai fost niste tipi din Zimbabwe, care aveau proiecte pe probleme de invatamant, era un reprezentant din Israel care era pe proiecte de antropologie, eram 24 de persoane din tari diferite„, isi mai aminteste Draganescu.

In 2002, Bursa Fundatiei Eisenhower il avea ca presedinte de onoare pe George W. Bush sr, fostul presedinte american.

Din partea Romaniei au mai aplicat pentru aceasta bursa Cristian Boureanu si Robert Turcescu. De asemenea, au mai fost alesi sa participe la bursa Monica Macovei, Dan Pascariu, Florin Zamfirescu, Cristian Vladescu si altii.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.