TIMISOARA. Cinci puncte de prim-ajutor au fost deschise la Timisoara, in locuri in care este mai multa aglomeratie, adica in piete si in oficii postale. Acestea functioneaza doar trei zile, atat cat tine canicula.
Asadar, punctele de prim-ajutor au fost deschise incepand de astazi si pana joi, intre orele 11 si 17 la Posta Mare, la Oficiul Postal din zona Piatra Craiului, la Oficiul postal din Traian, dar si in Piata Iosefin si Piata 700.
La aceste puncte de prim-ajutor nu va fi asistenta medicala, ci doar sticle cu apa pentru cei care vor sa se racoreasca putin si sa se hidrateze. Daca cuiva i se va face, totusi rau si nu isi va revebi dupa ce a baut apa, la fata locului va fi chemata o ambulanta care sa ii preia pe cei afectati de canicula.
Totodata, sunt valabile recomandarile medicilor pentru perioada cu disconfort termic, respectiv evitarea circularii la orele amiezii, hidratare, protectia corpului, a ochilor si a capului, imbracaminte usoara si in culori deschise, precum si rezolvarea tuturor obligatiilor in perioada diminetii.
La Timisoara, in aceste zile se vor inregistra temperaturi de 35-36 grade Celsius.