TIMISOARA. Aniversare la Universitatea de Științele Vieții Regele Mihai I din Timișoara care sărbătorește 80 de ani de la înființare cu 80 de evenimente, cate unul pentru fiecare an de existență. Acestea se vor desfășura pe parcursul întregului an. O parte dintre aceste evenimente se adresează și publicului larg.
“Colegii mei au gândit evenimente foarte importante: conferințe, workshop-uri, târguri, lansări de produse, lansări de carte, vernisaje, activități culturale și artistice, activități științifice. Prin toate acestea, dorim să punem în evidență faptul că am ajuns la 80 de ani de existență, ca instituție.
Anul acesta vrem să punem în evidență comunitatea academică, studenții, profesorii și ceilalți membri ai comunității, fie că sunt încă activi în universitate, fie ca sunt alumni”, a declarat Cosmin Popescu, rectorul Universității de Științele Vieții Timișoara.
Printre evenimentele organizate de USVT, cu acest prilej aniversar, se numără Erasmus Open Doors, o expoziție de fotografie, o ședință a Senatului Universități, în Palatul Baroc, Ziua Regalității sau Salonul de Invenție și Inovație ”Traian Vuia”.
De asemenea, iubitorii de animale de companie vor avea parte de Animal Fest, un eveniment de suflet, care se va desfășura în perioada 30 mai – 1 iunie.
Vor fi, de asemenea, evenimente cu participare internațională, lansarea unor platforme menite să creeze conexiuni între studenți și mediul de afaceri, iar, în luna decembrie, va avea loc o ediție specială a Galei Premiilor USVT.