Universitatea Politehnica din Timisoara a premiat excelenta, la concursul TMMATE, ajuns la cea de-a VIII-a editie

TIMISOARA. Peste 600 de elevi au participat la a opta editie a concursului TMMATE, care are loc an de an la Colegiul National „C.D. Loga”. Au fost acordate peste 40 de premii si peste 100 de mentiuni, iar Universitatea Politehnica a avut un rol important in recompensarea excelentei.

Colegiul National “C.D.Loga” a fost gazda celei de-a VIII-a editii a concursului TMMATE, la care au participat peste 600 de elevi din clasele IV-XII. Iar pentru ca Universitatea Politehnica din Timisoara sustine excelenta si recunoaste meritele elevilor a acordat premii castigatorilor.

“Este un concurs de nivel inalt, cu participare internationala, un concurs de anvergura, de altfel singurul de o asemenea amploare care are loc in aceasta perioada a anului. Elevii castigatori au primit din partea Universitatii Politehnice mape, obiecte de papetarie, culegeri cu probleme pentru admiterea la Politehnica si tricouri.” a spus prod.dr.ing. Dan Lascu, Directorul Departamentului de Electronica Aplicata.

Elevii, veniti din judetul Timis, din Arad, Deva, Resita, Caransebes dar si din Ungaria, au reusit sa obtina 43 de premii si 109 mentiuni.

“Sunt rezultate foarte bune, la fiecare clasa am avut copii care au obtinut punctajul maxim. La clasa a IV-a si la clasa a IX-a am avut chiar cate patru elevi cu punctaj maxim. Concursul e unul cu rezolvari tip grila, este diferit de concursurile traditionale de matematica. Copiii sunt pusi in situatia sa aleaga un rasuns unic sau multiplu, au in fata o grila complexa. Modul in care se desfasoara concursul este unul extrem de eficient, copiii asista la evaluarea lucrarilor, asa ca n-am avut niciodata contestatii. Ei isi afla imediat rezultatul, nu si locul in clasament. Am primit un sprijin consistent din partea Universitatii Politehnice din Timisoara, a Universitatii de Vest si a Societatii de Stiinte Matematice, concretizat atat in suport logistic cat si in premii” a spus Zeno Blajovan, inspector de matematica in cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Timis.

Concursul TMMATE reprezinta deja o traditie, la el participand cei mai buni elevi matematicieni, selectati pe baza rezultatelor deosebite la concursuri judetene si nationale.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. „Elevii castigatori au primit din partea UPT … culegeri cu probleme pentru admiterea la Politehnica.”
    Tare-s curios ce fac cei din clasa a IV-a cu culegerile de probleme pentru admiterea la UPT?

    Ce zice dl. Blajovan: sprijin consistent din partea UPT, UVT si SSM. Ce zice autorul articolului? Ceilalti nu conteaza, doar UPT…

    Primaria de ce nu s-a implicat oare? Le era teama ca vor trebui sa dea bani si pentru acoperis?