Universitatea Politehnica din Timisoara va avea un Centru de Suport pentru Actiune Climatica si un Consiliu Climatic

Pe parcursul următorilor ani, prin proiectul „Empowering Local Climate Action”, Universitatea Politehnica Timișoara se va concentra și pe consolidarea rezilienței comunităților locale vizavi de schimbările climatice. Planurile echipei de proiect includ extinderea inițiativelor de adaptare climatică prin dezvoltarea unor planuri de acţiune climatică și realizarea unor campanii de advocacy pentru a influența politicile publice în favoarea dezvoltării durabile.

În acest sens, a avut loc în Sala Polivalentă a Bibliotecii UPT un workshop la care au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale și regionale, instituţii relevante pentru domeniile acoperite de proiect, mediul academic etc. La nivelul Universitatii Politehnica Timișoara se dezvoltă în prezent un Centru de Suport pentru Acţiune Climatică (CSAC). Acesta va oferi asistență tehnică și consultanță pentru implementarea proiectelor de atenuare și adaptare climatică, sprijinind comunitățile și autoritățile locale în dezvoltarea și aplicarea strategiilor durabile. Centrul va avea rolul de a servi ca hub de informații, furnizând date relevante, analize și resurse necesare pentru evaluarea riscurilor climatice și planificarea acțiunilor eficiente. Prin formarea și educarea continuă a factorilor de decizie și a publicului larg, centrul va contribui la creșterea conștientizării și a capacității de răspuns la provocările climatice.

Un alt rol important al Centrului este facilitarea colaborării și parteneriatelor între diverse organizații, instituții și comunități. Acesta va promova schimbul de bune practici și inovații tehnologice, organizând ateliere, conferințe și sesiuni de formare. De asemenea, Centrul sprijină accesarea finanțărilor pentru proiectele climatice, oferind consultanță în elaborarea propunerilor de proiect și în managementul acestora. Prin aceste activități, Centrul de Suport pentru Acțiune Climatică joacă un rol crucial în mobilizarea resurselor și a eforturilor colective pentru a reduce impactul schimbărilor climatice și a construi comunități reziliente.

În cadrul centrului va funcţiona un Consiliu Climatic. Rolul lui va fi de a elabora și de a propune spre implementare diverse strategii și politici care să promoveze măsuri de atenuare a schimbărilor climatice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

Consiliul Climatic va monitoriza progresul în atingerea obiectivelor climatice și va oferi recomandări pentru îmbunătățirea politicilor existente. De asemenea, va facilita dialogul și colaborarea între diferiți actori implicați în acțiunile climatice, asigurând coerența și eficiența măsurilor adoptate. Prin activitățile sale, Consiliul Climatic va avea rolul de a contribui la crearea unui cadru legislativ și instituțional favorabil dezvoltării durabile și la consolidarea angajamentelor naționale și internaționale în domeniul schimbărilor climatice.

Proiectul „Empowering Local Climate Action” este implementat în parteneriat cu Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă din Wietzenhausen, Germania, ONG-ul People in Need din Cehia  și beneficiază de un buget de peste 472000 euro prin intermediul Iniţiativei Climatice Europene (EUKI, https://www.euki.de/).

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.