Universitatea Politehnica Timisoara a castigat aurul la sectiunea Comunicare in domeniul public in cadrul prestigioasei Gale „Romanian PR Award”

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara scrie istorie în industria comunicării din România. Joi, 25 noiembrie 2021, în cadrul Galei „Romanian PR Award”, Universitatea Politehnica Timișoara a câștigat premiul I – Golden Award for Excellence – la secțiunea Comunicare în domeniul public, cu proiectul „Centenarul UPT”. Este pentru prima dată când o universitate din România câștigă un premiu la această prestigioasă Gală, o reușită remarcabilă ținând cont de forța agențiilor și a companiilor alături de care a concurat proiectul implementat de echipa Departamentului de Comunicare și Imagine a UPT.

O campanie uimitoare, făcută de-a lungul unui an, de pandemie, în care au acoperit extraodinar de multe zone”, a explicat Ioana MĂNOIU, Managing Partner, GMP PR, în prezentarea proiectului câștigător. Candidatura depusă a cuprins prezentarea celor mai importante momente din seria celor cuprinse în campania aniversară: Politehnica Timișoara 100% performanță (11 noiembrie 2019), 2020 – Anul Politehnicii în Timișoara (18 februarie 2020), Lansarea emisiunii filatelice dedicată Centenarului Universității Politehnica Timișoara (18 februarie 2020), Festivitatea de absolvire 2020 (20 septembrie 2020), Centenarul UPT și Concertul trupei RockIng (11 noiembrie 2020), lansarea de către BNR a unei monede din argint dedicate Centenarului Politehnicii timișorene, precum și alte realizări notabile ce au vizat întărirea brandului UPT.

Reușita seriei de proiecte aferente Centenarului UPT reprezintă o dovadă a forței comunității noastre. Am pornit la drum cu dorința de a arăta orașului și regiunii cine este Universitatea Politehnica Timișoara la 100 de ani de la înființare, cu preocuparea de a reaminti rolul pe care l-a avut de-a lungul anilor în dezvoltarea economică și socială a orașului și cu convingerea că trasăm direcțiile de colaborare pentru următorii ani”, a precizat conf.univ.dr.ing. Florin DRĂGAN, rectorul UPT.

Aflată la cea de-a 19-a ediție, „Romanian PR Award” este cea mai importantă competiție națională de recunoaștere a excelenței în domeniul comunicării din România. Organizatorul Galei PR Award este Forum for International Communications, o organizație non-guvernamentală care cultivă în mediul comunicatorilor profesioniști standarde etice și de performanță ale profesiei de relații publice.

Excelența în comunicare este premiată cu o lucrare-trofeu a sculptorului Peter Jecza și ne bucurăm că aducem acasă, la Timișoara, Geneza binecunoscutului sculptor”, a menționat prof.univ.dr.ing. Sorin MUȘUROI, prorector UPT responsabil cu Imaginea, comunicarea și mediul socio-economic.

În data de 4 noiembrie, la anunțarea finaliștilor pentru ediția a XIX-a a Galei „Romanian PR Award”, Universitatea Politehnica Timișoara s-a bucurat să fie prima instituție de învățământ superior cu două nominalizări în finală: proiectul câștigător – „Centenarul UPT”, la secțiunea Comunicare în domeniul public, și Spotlight Heritage Timișoara, la secțiunea Cultură, artă.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.