Universitatea Politehnica Timișoara a decis suspendarea prezentei studenților la cursuri

TIMISOARA. Având în vedere volumul mare al activităților desfășurate în Universitatea Politehnica Timișoara și numărul mare de persoane implicate (peste 13.000 de studenți și 1500 de angajați), în contextul situației existente la nivel local și național, universitatea dispune în permanență măsurile necesare privind prevenirea și monitorizarea riscurilor privind COVID-19 (Coronavirus).

În acest sens, Universitatea Politehnica Timișoara, în calitatea sa de instituție responsabilă, încă de la începutul crizei a depus și depune în continuare toate eforturile pentru asigurarea de stocuri suficiente de materiale de igienă personală și dezinfectare autorizate pentru toate spațiile de învățământ, administrative, de cazare, de servire a mesei, inclusiv pentru bazele sportive, iar personalul cu atribuții în acest sens a fost instruit suplimentar pentru respectarea normelor de igienă impuse. Suplimentar, pentru eliminarea oricărui risc de răspândire a virusului COVID-19, s-a dispus suspendarea prezenței studenților în sălile de curs, seminar și laborator și mutarea activităților de acest tip în mediul online. Această măsură intră în vigoare miercuri, 11.03.2020, ora 14:00, și este valabilă până în data de 22.03.2020. Activitățile didactice care nu pot fi desfășurate pe Campusul Virtual al universității vor fi recuperate ulterior, după un program stabilit la nivelul facultăților și universității. De asemenea au fost suspendate toate activitățile conexe (conferințe științifice, seminarii, work-shop-uri, dezbateri, alte întruniri și evenimente cu caracter didactic, științific, cultural, sportiv etc.).

Menționăm faptul că și până în prezent, Universitatea Politehnica Timișoara a luat o serie de măsuri de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Astfel, încă din luna februarie 2020 a fost demarată o campanie de informare în rândul studenților și angajaților privind normele de igienă care trebuie respectate pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19. În același sens a fost amânat târgul de joburi „Zilele Carierei” până la o dată ce va fi anunțată. În ceea ce privește cursurile de pregătire la matematică oferite gratuit elevilor de liceu, acestea se vor „muta” pe Internet, urmând să fie postate în format video pe paginile de Internet, respectiv Facebook, ale Universității Politehnica Timișoara. Concomitent cu suspendarea prezenței la cursuri vor fi intensificate măsurile preventive la nivelul campusului studențesc (cămine și cantină).

În funcție de situația privind virusul COVID-19 măsurile vor fi în permanență actualizate și comunicate de urgență.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.