Universitatea Politehnica Timisoara a lansat, in premiera, o consultare publica interna pentru stabilirea modului de desfasurare a cursurilor

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara a lansat, spre consultare, către decanatele facultăților și reprezentanții studenților propunerea de organizare a activității didactice pentru primul semestru al anului universitar 2020-2021. Cadrelor didactice, dar și studenților, li se cere să vină cu amendamente la propunerea de desfășurare a cursurilor și a seminariilor în cele 14 săptămâni de predare din primul semestru al anului universitar 2020-2021, în contextul restricțiilor impuse de pandemie.

„Ca în orice familie, atunci când iei decizii care au efect pe termen mediu și lung, este important să ceri părerea fiecăruia în parte. Cu atât mai mult într-o perioadă complicată, cum este cea de acum, cu multe necunoscute. Împreună cu colegii mei prorectori, am elaborat o propunere de organizare a cursurilor și seminariilor pentru primul semestru al noului an universitar care va începe la sfârșitul lunii septembrie. Propunerea noastră a fost trimisă spre analiză și dezbatere colegilor mei, de la nivelul fiecărei facultăți, dar și reprezentanților studenților. Vrem să găsim împreună cea mai bună soluție, atât din punct de vedere al protejării studenților și cadrelor didactice, cât și din cel al organizării cursurilor.”, spune rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan.

Conducerea Universității Politehnica Timișoara a gândit un întreg sistem prin care procesul de predare să beneficieze de o anumită flexibilitate, astfel încât fiecare facultate în parte, ținând seama de specificul specializării, să își poată adapta activitatea pentru ca sănătatea tuturor participanților la actul educațional să fie protejată întrutotul.

„Pentru că prezența la activitățile didactice este în directă legătură cu posibilitatea de cazare, planul transmis spre consultare include soluții și pentru cazarea studenților în cămine. Situația e puțin mai complicată deoarece încă suntem în așteptarea unor norme clare de la Ministerul Educației și Cercetării, însă propunerea noastră este de a caza câte 4-5 persoane în camerele mari, cu prezența alternativă a doar 2-3 persoane în perioadele de activități. Similar, vom caza câte 2 persoane în camerele mici, rămânând ca programarea acestora la activitățile față în față să se facă alternativ, în vederea evitării prezenței lor simultane în cameră. Vom încerca să găsim soluții și pentru cazurile de studenți care lucrează sau au alte motive pentru care necesită o ședere mai îndelungată în cămin”, a adăugat rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Dezbaterea publică internă vă dura până la începutul lunii septembrie, iar la final toate propunerile cadrelor didactice și ale studenților vor fi centralizate la nivelul Rectoratului, unde vor fi supuse unei analize temeinice și mai apoi integrate în noul sistem de predare a cursurilor la Universitatea Politehnică Timișoara, în anul universitar 2020-2021, în condițiile speciale impuse de pandemia de coronavirus.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Fratica, mai tunde-te. Si nu te mai impotrivi ideei ca Poli sa vrea sa promoveze in prima liga.