Universitatea Politehnica Timisoara deschide un centru de inscriere la Resita

TIMISOARA. Avand in vedere faptul ca multi dintre absolventii de liceu din judetul Caras-Severin opteaza, an de an, pentru una din facultatile Universitatii Politehnica Timisoara, conducerea UPT si-a propus sa vina in sprijinul acestora. In acest sens, un centru de inscriere pentru admiterea in anul universitar 2019-2020 va fi deschis, in perioada 15 – 19 iulie 2019, la Colegiul National „Traian Lalescu” din Resita, cu care Universitatea Politehnica Timisoara a incheiat un parteneriat.

Pentru sesiunea iulie 2019, inscrierea candidatilor pentru admiterea la facultatile UPT se face in perioada 15 – 19 iulie 2019 (pentru formele de invatamant ID si IFR, inscrierile se fac in perioada 1 – 22 iulie 2019). Concursul de admitere, atat in cazul celui cu probe scrise de verificare a cunostintelor (la matematica, in sistem grila, la Facultatea de Automatica si Calculatoare si la Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Tehnologii Informationale, respectiv desen tehnic si liber la Facultatea de Arhitectura si Urbanism), cat si in cazul celui de dosare, va avea loc in 22 iulie 2019, rezultatele urmand sa fie afisate in 23 iulie 2019. Urmeaza trei runde de confirmari succesive, iar rezultatele finale se vor afisa in 26 iulie 2019.

Mai multe informatii referitoare la admiterea 2019 la Universitatea Politehnica Timisoara, la conditiile de inscriere, la actele necesare la numarul de locuri, cu taxa si fara taxa, gasiti pe site-ul UPT, la sectiunea Admitere.

Absolventii de liceu care au promovat examenul de bacalaureat si aleg una dintre facultatile Universitatii Politehnica Timisoara vor avea, ca studenti, o serie de beneficii:
– Cele mai mari burse din tara (de la MEN si din venituri proprii, care se pot cumula);
– Cazare pentru toti solicitantii in camine modernizate (dotate cu conexiune internet, cablu TV, frigider, bucatarie si spalatorie pe fiecare etaj);
– Masa la restaurantele studentesti ale UPT, la preturi subventionate (masa de pranz – 8 lei);
– Cea mai moderna biblioteca din tara;
– Acces gratuit la cea mai moderna baza sportiva studenteasca din tara (terenuri de fotbal sintetice si cu iarba, baschet, 4 terenuri de tenis, sala de sport, bazine de inot interior si exterior, pista de atletism);
– Pregatire speciala la matematica si fizica;
– Acces la burse pentru stagii in strainatate prin programul Erasmus+ si prin acorduri bilaterale (Germania, Franta, Spania, Anglia, Olanda, Austria, etc);
– Transport local si CFR gratuit.

Alte facilitati sunt acordate elevilor olimpici, care sunt admisi fara examen, cu media 10, si absolventilor de liceu cu media 10 la examenul de bacalaureat.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.