Universitatea Politehnica Timișoara își reafirmă angajamentul de a oferi șanse egale la educație și de a sprijini incluziunea socială, contribuind la dezvoltarea profesională și personală a elevilor și studenților, în special a celor din grupuri defavorizate. Aula Magna a Facultății de Inginerie din Hunedoara a găzduit marți, 29 aprilie 2025, conferința de lansare a proiectului „Educație fără bariere: Universitate, Progres, Transformare (Edu-UPT)”, finanțat prin Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021–2027.
Evenimentul, organizat de Universitatea Politehnica Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara (ISJ-HD) și Asociația DANKE, a reunit elevi, studenți și cadre didactice din județ.
Obiectivul principal al proiectului constă în îmbunătățirea accesului, participării și performanței academice a unui grup de 352 de elevi și studenți defavorizați, inclusiv persoane de etnie romă, în cadrul sistemului de învățământ superior din România. Proiectul își propune să atingă acest obiectiv prin implementarea unui set integrat de măsuri de sprijin, care vizează trei direcții principale de intervenție: facilitarea tranziției către studii universitare pentru un grup țintă de 190 de elevi din clasele XI-XII; reducerea abandonul universitar și creșterea retenției studenților pe parcursul studiilor universitare pentru un grup țintă de 162 de studenți; creșterea accesului la învățământul terțiar pentru tineri prin programe pregătitoare și de accesibilizare a procesului didactic.
„Programul se adresează elevilor și studenților care provin din familii a căror părinți au o educație medie, celor care provin din familii cu venituri reduse și celor care provin din grupuri subreprezentate. Ne-am angajat să îi sprijinim să finalizeze activitățile din cadrul liceului, în același timp să-i informăm, pentru a putea alege în cunoștință de cauză și de a-i determina să-și continue studiile în învățământul superior”, a declarat prof.univ.dr.ing. Alina Dumitrel, prorector al Universității Politehnica Timișoara și manager al proiectului.
Edu-UPT își propune, pe de o parte, facilitarea tranziției către studii universitare pentru grupul țintă format din 190 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a prin implementarea unui program integrat de măsuri de tip „punte”, iar pe de altă parte, reducerea abandonului universitar și creșterea retenția studenților pe parcursul studiilor universitare pentru grupul țintă format din 162 de studenți, dar și creșterea accesului la învățământul terțiar universitar pentru persoanele din grupul țintă.
Dintre măsurile de tip „punte”, în vederea facilitării tranziției la studiile universitare începând cu clasa a XI-a, menționăm: susținerea persoanelor identificate prin oferirea de programe remediale; acordarea de subvenții elevilor; consilierea elevilor cu privire la opțiunile de programe de studiu din mediul universitar; măsuri active și constante de informare, promovarea programelor de studii, organizarea de servicii suport, informări legate de prevenirea consumului de droguri si vizite pentru elevi în universitate; măsuri de suport educațional și socio-emoțional.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate, se are în vedere: sprijinirea studenților cu risc de abandon prin operaționalizarea mecanismelor de identificare și monitorizare a nevoilor studenților; asigurarea serviciilor de suport de îndrumare și consiliere în vederea prevenirii și combaterii abandonului universitar; acordarea de sprijin pentru prevenirea și combaterea abandonului universitar în rândul studenților; acordarea de subvenții pentru studenti; organizarea de programe de introducere în mediul universitar, servicii de mentorat, acțiuni de tutoriat și workshop-uri dedicate dezvoltării abilităților studenților; activități relevante de consiliere vocațională, campanii de preveniri pentru consumul de alcool si droguri și asigurarea de cursuri specializate pe strategii de învățare.
Prin proiect sunt prevăzute și măsuri dedicate accesibilizării instituțiilor de învățământ superior: asigurarea accesibilității fizice și digitale în cadrul proceselor educaționale care includ studenți cu dizabilități în instituțiile de învățământ superior; servicii de suport prin tehnologii specifice; dezvoltarea unor servicii de consiliere și îndrumare dedicate studenților cu dizabilități; activități specifice studenților cu dizabilități.