UPT susține acțiunea climatică europeană prin inițiativa EUKI

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) se alătură demersurilor europene pentru combaterea schimbărilor climatice, fiind activ implicată în Inițiativa Europeană pentru Climă (EUKI) (un program al Ministerului Federal al Afacerilor Economice și Acțiunii Climatice din Germania) prin implementarea proiectului ELCA – Empowering Local Climate Action.
Scopul EUKI este de a întări cooperarea climatică între statele membre ale Uniunii Europene, contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și la susținerea unei tranziții verzi echilibrate și sustenabile.
Pe 10 aprilie 2025, UPT a fost reprezentată la primul eveniment regional de networking EUKI dedicat Europei de Sud-Est (România, Bulgaria și Grecia), desfășurat la București. Evenimentul a reunit lideri, experți și reprezentanți ai organizațiilor active în tranziția verde, oferind o platformă strategică de dialog și colaborare regională.
Deschiderea oficială a fost marcată de discursurile ambasadorului Germaniei în România, Peer Gebauer, și ale președintelui Energy Policy Group (EPG), Radu Dudău. Participanții au avut ocazia să descopere inițiative inovatoare din regiune în cadrul sesiunii EUKI Project Showcase, precum și să dezbată soluții concrete de accelerare a decarbonizării, în cadrul panelului central, fără a compromite dezvoltarea economică.
Programul a continuat cu ateliere tematice și sesiuni interactive care au încurajat schimbul de idei, identificarea provocărilor comune și crearea de parteneriate sustenabile. Reprezentanții comunității EUKI au subliniat, în mod constant, importanța unei cooperări transnaționale eficiente în fața provocărilor climatice din Europa de Sud-Est.
În marja evenimentului, ș.l.dr.ing. Rareș Hălbac Cotoară-Zamfir, directorul proiectului ELCA din partea UPT, a purtat un dialog aplicat cu doamna deputat Cristina Prună, vicepreședinte al Comisiei pentru Industrii și Servicii a Parlamentului României. Discuțiile au vizat perspectivele României privind combaterea schimbărilor climatice, importanța inovației în politici publice și nevoia de a consolida capacitatea instituțională pentru a susține dezvoltarea durabilă și tranziția energetică.
În perioada decembrie 2023 – martie 2026, UPT implementează proiectul Empowering Local Climate Action (ELCA), finanțat prin EUKI, alături de partenerii Asociația pentru Dezvoltare Durabilă (ASD) din Germania și People in Need (PIN) din Cehia, având un buget total de 472.480 euro. Proiectul urmărește consolidarea capacității locale de acțiune climatică, iar printre realizările semnificative de până acum se numără:
• dezvoltarea unui program de calificare pentru viitori specialiști în management climatic, absolvit cu succes de participanți din România și Republica Cehă;
• organizarea unei conferințe internaționale în Witzenhousen, Germania;
• înființarea a două Centre de Suport pentru Acțiuni Climatice, la Timișoara și într-o regiune pilot din Cehia.
„Aceste centre sunt spații dedicate schimbului de cunoștințe și sprijinirii comunității în fața provocărilor climatice. Vom oferi instrumente de evaluare, formare și planificare, atrăgând specialiști, cetățeni și organizații interesate să contribuie la un hub activ de idei, expertiză și acțiuni cu impact real”, a declarat ș.l. dr. ing. Rareș Hălbac Cotoară-Zamfir, directorul proiectului ELCA din partea UPT.
Prin acest tip de implicare, Universitatea Politehnica Timișoara reconfirmă rolul său activ în rețeaua europeană pentru climă, susținând tranziția verde prin educație, cercetare aplicată și inițiative concrete cu relevanță locală, națională și internațională.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.