USR cere ca ANI să investigheze zborurile Nordis ale lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis (P)

Presa a prezentat dovezi conform cărora Marcel Ciolacu a beneficiat de zboruri operate de Nordis Travel la prețuri mult sub valoarea reală. Agenția Națională de Integritate (ANI) este responsabilă de verificarea acestui aspect.

Chiar dacă aceste zboruri ar fi fost achitate, reducerea semnificativă oferită de NORDIS TRAVEL SRL față de prețul achitat către ION ȚIRIAC AIR SRL ridică suspiciuni. Stabilirea unei eventuale mite mascate intră în competența organelor de urmărire penală.

Legea prevede obligația demnitarilor de a declara serviciile primite la preț redus, dacă valoarea depășește 500 de euro. În declarațiile de avere ale lui Ciolacu, Grindeanu și Simonis, aceste informații lipsesc, ceea ce impune clarificări.

Parlamentarii USR de Timiș consideră că ANI are datoria de a solicita documente relevante și de a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale.

Le cer inspectorilor ANI să-și facă treaba, instituția nu poate să protejeze pe cei de la Putere. Au fost extrem de meticuloși inspectorii și timp de doi ani mi-au cerut toate documentele și informațiile necesare, iar în final, au închis cazul cu constatarea că totul este absolut legal. E un lucru firesc și mă bucură că ANI și-a făcut treaba în cazul meu pentru a lămuri că am muncit cinstit și PSDiștii mă calomniază.” a declarat Cătălin Drulă.

Un sistem de integritate puternic este esențial pentru consolidarea democrației și menținerea încrederii publice în instituțiile statului. Fără un mecanism eficient de verificare și sancționare a abaterilor, transparența și responsabilitatea publică rămân doar vorbe.

ANI trebuie să demonstreze că politicienii și instituțiile acționează în interesul cetățenilor, nu personal.

Un răspuns clar din partea ANI este așteptat în acest sens.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.