Asta dupa ce a trimis Poli in B si a reusit sa aduca fotbalul si din aceasta parte de tara in pragul falimentului chiar daca zilele trecute ferefeul a anuntat ca nu e nevoie de licenta pentru esalonul second. Ce se va intampla insa daca echipa va promova? Sincer sa fiu nu prea cred in viitorul unui club sustinut si manageriat de autoritati. Asta pentru ca, dupa ce vor trece alegerile, nu prea ii vad pe consilierii locali sau judeteni sa nu doarma noaptea de grija lui Poli. Chestiunea asta pare mai degraba a fi doar o solutie de avarie si nu una care sa aiba viata lunga.
Problema, asa cum am scris de nenumarate ori, se afla in alta parte. Este una de sistem. Astazi este Poli si Craiova maine ar putea fi oricine altcineva cu doua exceptii pe care desigur ca le intuiti. Steaua si Dinamo nu vor intra niciodata, in acest sistem, in degringolada manevrata de federatie a celor doua centre fotbalistice amintite mai sus.
Concluzia este logica si de bun simt. Asa cum a fost necesar sa ne despartim de regimul communist tot asa este obligatoriu sa maturam, prin orice mijloace, sistemul fanariot instituit de prea multi ani de Sandu si Mitica Dragomir. Cotidienele centrale de sport le fac celor doi semn cu batistuta alba. Cam tarziu si din pacate, cred eu, ineficient. inlaturarea sistemul instituit de cei doi are nevoie de metode ceva mai dure…sigur fara violenta.
Dupa ani de zile de raca idioata, disputa care a facut jocul federalilor,suporterii din Arad si Timisoara au inteles ca dusmanul nu se afla in Piata Operei si nici in tribunele stadionul baronului Neuman. si-au dat mana. Au inteles ca valahii nu mai trebuie sa mearga la Sultan la cersit de favoruri. E mai simplu sa dai jos sultanul dimpreuna cu gasca lui de spahii si ieniceri. si apropos de slugi! La intalnirea cu reprezentantii Asociatilor Judetene de Fotbal “Sultanul” a dat vina pe presa pentru toate contestarile tot mai dese la adresa sa. Achingii din sala l-au sustinut cu aplauze furtunoase exact ca la ultimul congres a lui nea Nicu.
Acum e randul politicienilor din Timis, folosind metodele specifice, sa treaca la atac. A negocia cu „Sultanul” este nedemn si inseamna pierdere de vreme.