Varset, pamant romanesc, din punct de vedere baschetbalistic. Timisoara si Cluj s-au testat amical, peste granita

TIMISOARA. Cum baschetul in Romania nu a primit oficial unda verde, nici macar din punct de vedere al partidelor amicale, SCM Timisoara si U Cluj s-au intalnit in Serbia, chiar langa granita, la Vrset pentru un prim joc amical.

CITESTE SI: Medicii si asistentii din Timisoara isi pot depune dosarele pentru locuintele ANL 

Cum era de asteptat, partida nu a fost de un bun nivel, marcandu-se destul de putin, dar important este ca s-a gasit aceasta solutie de „avarie”. Echipa timisoreana, care efectuase si testele Covid inainte de plecarea in Serbia, toate testele fiind negative a pierdut amicalul cu Clujul, 50-75, dupa o prima parte echilibrata, 31-39.

A fost un test ca o mana cereasca pentru noi, avand in vedere ca dupa sase luni si jumatate am avut posibilitatea sa jucam baschet din nou. A fost un meci cu doua reprize diametral opuse. In prima a fost destul de bine, sfertul al treilea a fost unul foarte slab, iar sfertul al patrulea echilibrat. Pentru asemenea situatii exista meciurile de verificare. Avem de muncit la foarte multe aspecte din joc. In aceasta perioada intotdeauna un lucru este cert, toti arata mai bine la antrenament decat la meci. Doresc mult succes echipei din Cluj, ii doresc sa se califice in grupele principale din Champions League. Ma bucur ca am putut sa ajutam jucand acest meci, care nu a venit la un moment foarte prielnic pentru noi, dar, repet, ma bucur pentru faptul ca am avut un meci amical, deoarece pe teritoriul Romaniei nu putem juca„, a declarat antrenorul-manager Dragan Petricevic.

SCM Timisoara continua seria partidelor cu un joc contra gazdelor de la KK Vrsac

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.