Vasile Avram, seful Comisiei Centrale a Arbitrilor, a fost ridicat de procurorii DNA

Presedintele CCA, Vasile Avram, a intrat in vizorul DNA. Avram a fost ridicat sambata la pranz de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie, dupa ce acestia au efectuat o perchezitie la sediul comisiei.

Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat ca nu stie de ce Directia Nationala Anticoruptie a perchezitionat sediul CCA, precizand ca, in opinia sa, seful arbitrilor, Vasile Avram, a fost dus la sediul institutiei anticoruptie doar pentru declaratii.

„Deocamdata nu am vorbit cu Avram. Din cate stiu eu Avram este un om inteligent si cred ca a fost invitat doar sa dea unele declaratii la DNA. Probabil dupa audieri o sa ma sune sa-mi spuna despre ce e vorba. Voi avea atunci o opinie, acum nu stiu despre ce e vorba, poarte procurorii au venit sa analizeze arbitrajele din ultimele etape, ca sa mai glumim”, a spus Sandu.

Avram, care nu avea catuse la maini, a fost urcat intr-o masina DNA, insotit de trei mascati si a fost dus la sediul Directiei Nationale Anticoruptie.

La iesirea din sediul institutiei, Vasile Avram a declarat: „Nu stiu ce se intampla, a fost doar o perchezitie, mai multe intrebati-i pe domnii procurori”.

Procurorii DNA au plecat, sambata, de la sediul CCA, cu sase cutii de documente.

Anchetatori anticoruptie au descins, sambata, la sediul Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), in baza unui mandat emis de instanta, Directia Nationala Anticoruptie (DNA) facand cercetari legate de fapte de coruptie in fotbal, vizat in aceasta ancheta fiind seful CCA, Vasile Avram.

Surse judiciare informeaza ca procurorii DNA au convocat mai multi arbitrii pentru a fi audiati.

Sport FM a relatat ca in ancheta este vizat clubul Otelul Galati, dupa ce presedintele CA al galatenilor, Ionel Bors, a comandat un audit, descoperindu-se ca ar lipsi un milion de dolari.

Seful arbitrilor, Vasile Avram, ar fi favorizat clubul galatean pentru a beneficia de arbitri permisivi.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Multi au fost ridicati, problema e, de ce nu si raman. Asa m-am saturat de aceste ridicari avand ca obiect, INTIMIDAREA. O demonstratie ieftina, ca institutiile statului, functioneaza.