Veste excelenta. Timisoara reia operatiile pe inima la copii. Sectia este pregatita la Institutul de Boli Cardiovasculare

TIMISOARA. Singurul impediment care sta in calea deschiderii sectiei de pediatrie cardiovasculara la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara este pandemia de coronavirus.

CITESTE SI: Operatii de top, realizate la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timisoara. Tehnici de varf la nivel european, folosite cu succes 

Asa cum anuntau inca din urma cu aproximativ doi ani, reprezentantii spitalului au facut toate demersurile necesare, astfel ca in orice moment pot deschide sectia, iar doctorii pot face din nou operatii pe inima la copii.

„Cosider ca Institutul de Boli Cardiovasculare este un institut viu, in ciuda pandemiei. Nu am renuntat la proiectele noastre de viitor, asteptam o perioada de acalmie a pandemiei pentru a demara activitatea chirurgiei cardiovasculare pediatrice. Avem medici si personal mediu sanitar la pregatire in alte centre (Clinica San Donato din Milano)”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Costantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timisoara.

Potrivit reprezentantilor spitalului, in acest moment mai lipsesc doar cateva patuturi pentru copii, pentru achizitionarea carora urmeaza sa fie primita o finantare din partea Ministerului Sanatatii.

„In proportie de 99% avem toate dotarile necesare, sectia este pregatita, anestezia- terapia pentru copii este pregatita si functioneaza, asteptam doar fonduri de la Ministerul Sanatatii pentru patuturile copiilor. Activitatea poate incepe intr-un moment de acalmie a pandemiei, pentru ca nu putem sa ne asumam riscul sa imbolnavim cu Covid copii deja bolnavi”, a precizat Costi Luca.

In trecut, la Timisoara s-au facut aproape 900 de interventii chirurgicale pe cord la bebelusi, copii si tineri in cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare de la Padurea Verde, insa acestea au fost oprite in urma cu mai bine de 15 ani.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.