Vesti bune pentru melomanii banateni: incepe Festivalul International Timisoara Muzicala


TIMISOARA. „Aida”, de Giuseppe Verdi – primul spectacol de opera pus in scena la Timisoara – va deschide vineri, 27 martie, editia cu numarul XXVIII a Festivalului International Timisoara Muzicala. Iata calendarul Festivalului!

In 27 aprilie 1947 se ridica pentru prima data cortina Operei din Timisoara. Timisorenii aplaudau intaia productie de opera montata in urbe, in regia primului director al Operei timisorene, soprana Aca de Barbu: „Aida”, de Giuseppe Verdi. Dupa exact 65 de ani de la spectacol, la 27 aprilie 2012, aceeasi partitura celebra, intr-o superproductie inaugureaza cea de-a XXXVII-a editie a Festivalului International Timisoara Muzicala.

Imi doresc sincer ca melomanii sa se bucure de fiecare spectacol inclus in festival intr-o alternanta de genuri menita sa raspunda tuturor gusturilor si preferintelor, de la opera la opereta sau balet, pana la Gala finala.  Asa dupa cum publicul nostru stie, toate spectacolele acestei stagiuni stau sub blazonul aniversar prin care onoram cei 65 de ani de intense momente de emotie artistica, impartasite cu publicul nostru fidel. Tocmai pentru a sublinia acest moment simbolic, afisul spectacolului inaugural al Festivalului in anul 2012 pastreaza forma si inscrisurile cu adresari ceremonioase ale premierei din 1947. Va invit deci sa petrecem o luna de sarbatoare in lumea marii muzici, incepand cu 27 aprilie, cand vom spune La multi ani Operei Nationale Romane din Timisoara!”, spune maestrul Corneliu Murgu, directorul ONRT.

Un titlu – emblema pentru istoria lirica a urbei, o capodopera verdiana intr-o superproductie a Operei Nationale Romane din Timisoara, cu o distributie internationala de exceptie: aceasta este formula care deschide Festivalul International Timisoara Muzicala editia 2012. Spectacolul-eveniment “Aida” o montare a regizorului Ognian Draganoff (Bulgaria), va incepe la ora 18 a serii de vineri, 27 aprilie, si va fi dirijat de David Crescenzi (Italia). Decorul creat special pentru aceasta productie de scenograful bulgar Boris Stoynov are ca elemente monumentale patru piramide cu inaltimea de 7 m fiecare si 6 scari, placate  cu inscriptii care reproduc hieroglifele de pe peretii mormintelor, templelor si ai piramidelor din Valea Regilor din Egipt.

Aida s-a jucat pe scena Operei timisorene de peste 200 de ori, actuala productie datand din  21 septembrie 2005. Premiera mondiala a operei „Aida”, de Verdi, a avut loc in 24 decembrie 1871, la Cairo.

PROGRAM FESTIVALUL INTERNATIONAL „TIMISOARA MUZICALA”, editia a XXXVII-a, 27 aprilie 2012 – 30 mai 2012:

Vineri, 27 aprilie 2012, ora: 18.00 (deschiderea Festivalului International „Timisoara Muzicala”, editia a XXXVII-a)
AIDA de G. Verdi
Spectacol de opera aniversar – 65 de ani de la primul spectacol de opera al Operei din Timisoara (27 aprilie 1947 – 27 aprilie 2012)

Miercuri, 2 mai 2012, ora: 19.00
BAL MASCAT de G. Verdi
Spectacol de opera.

Sambata, 5 mai 2012, ora: 19.00
TOSCA de G. Puccini
Spectacol de opera.

Vineri, 11 mai 2012, ora: 19.00
TARA SURASULUI de Fr. Lehar
Spectacol de opereta.

Miercuri, 16 mai 2012, ora: 19.00
GISELLE  de Ch. Adam
Spectacol de balet.

Vineri, 18 mai 2012, ora: 19.00
VOIEVODUL TIGANILOR  de J. Strauss
Spectacol de opereta.

Vineri, 25 mai 2012, ora: 18.00
CINE CANTA ACOLO?
Spectacol de balet al Teatrului National de Opera si Balet din Belgrad (Serbia).

Luni, 28 mai 2012, ora: 19.00
BARBIERUL DIN SEVILLA de G. Rossini
Spectacol de opera.

Miercuri, 30 mai 2012, ora: 19.00 (inchiderea celei de-a XXXVII-a editii a Festivalului International „Timisoara Muzicala”)
GALA DE OPERA, OPERETA SI BALET

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.