Vezi cum te afecteaza protestele din Grecia si planul de austeritate adoptat de guvernul grec!

Cinci motive pentru care situatia din Grecia te intereseaza in mod direct. Unii romani spun ca se acorda prea multa atentie Greciei, insa planul lor de austeritate poate afecta buzunarele romanilor cu usurinta.

Care sunt mecanismele care, daca s-ar deregla din cauza acestei tari, ar afecta intr-atat de tare economia lumii, incat efectele s-ar vedea chiar si in buzunarele noastre, ale romanilor.

1. Daca Grecia se prabuseste, adica inceteaza platile externe, atunci aceasta tara ar putea chiar sa fie data afara din Zona Euro. Asta ar arunca intr-o lumina foarte proasta moneda unica si toate tarile considerate „de risc” inclusiv Romania, ar cunoaste deprecieri masive ale monedelor. Automat asta s-ar traduce in cresteri ale preturilor pentru tot ce importam, in cresteri ale valorii ratelor bancare si ale chiriilor.

2. Zona Euro va suferi un cutremur major, economic si financiar, lucru care va duce automat la tulburari ale pietelor din fiecare stat membru. Pentru Romania este foarte importanta stabilitatea pe pietele importante catre care noi exportam masiv produse. Exporturile sustin in acest moment cresterea economica a tarii.

3. Daca firmele nu mai exporta sau au probleme in a-si asigura finantarea, din cauza bancilor care vor deveni si mai reticente in acoirdarea creditelor, atunci vor urma valuri de disponibilizari si s-ar putea sa asistam la o noua criza de genul celei care a pornit din Statele Unite in 2007.

Toata tarile din UE, dar mai ales cele care sunt deja cu probleme (Spania, Irlanda, Portugalia si chiar Italia) nu vor mai avea parte de garantii explicite sau implicite de la UE – asa ca pe piata dobanzile vor creste, finantatorii vor disparea si este posibil ca un faliment sa atraga dupa sine un altul ca intr-un efect de domino.

4. Din punct de vedere bancar, cel mai rau va fi lovita Bulgaria, apoi Romania si Turcia, potrivit unui raport dat anul acesta de catre Morgan Stanley. Bancile grecesti au 28% din activele bancare din Bulgaria si 27% din cele din Romania. In tara noastra, grecii sunt foarte bine axati pe investitiile imobiliare.

5. Turismul va fi la pamant. Foarte multi touroperatori romani si agentii de turism cumpara anual mii de pachete pentru Grecia. Romanii sunt printre cei mai numerosi turisti care ajung an de an in peninsula si in insulele elene. Intrarea tarii in faliment ar putea insemna tot mai multe greve si tulburari ale transporturilor, inclusiv cele aviatice. Lucru care va duce automat la probleme pentru turistii romani, iar nemultumirea lor ar putea duce chiar la desfiintarea multor agentii, nevoite sa-si concedieze angajatii.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.