Victor Ponta despre banii pentru campanii: ‘Nu vreti totusi sa fim mai putin ipocriti?’

Premierul Victor Ponta s-a aratat deranjat de insistentele jurnalistilor in cazul afirmatiilor ministrului Relu Fenechiu referitoare la banii folositi de partide in campaniile electorale.

Ponta a fost intrebat cum comenteaza afirmatia ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, care a sustinut ca faptele pentru care a fost condamnat Adrian Nastase sunt facute si de multi alti politicieni.

Initial, premierul a replicat ca nu este „comentator politic”, ulterior insa jurnalistii au revenit cu intrebarea in cazul lui Fenechiu, facand referire la faptul ca ministrul ar fi sustinut ca in campaniile electorale nu se folosesc doar „bani albi”.

„Si este o surpriza generala, sunteti socati de acest lucru! Nu vreti totusi sa fim mai putin ipocriti?”, a replicat retoric Ponta.

Liderul PNL Iasi, Relu Fenechiu, a declarat marti ca saluta eliberarea din inchisoare a lui Adrian Nastase si ca Romania este „o tara care greseste foarte mult”, intrucat fostul premier a fost condamnat pentru fapte facute de multi politicieni.

Fenechiu a afirmat, raspunzand unei intrebari, ca a inchide un fost premier „pentru o chestiune” pe care multi politicieni au facut-o este „o greseala”.

Solicitat sa detalieze, el a raspuns ca faptele la s-a referit vizeaza gasirea de diverse fonduri pentru finantarea campaniilor electorale.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.