Victor Ponta paraseste Palatul Victoria! Ce decizie a luat prim-ministrul in urma infrangerii la alegeri?

Primul ministru Victor Ponta a luat o decizie surprinzatoare dupa esecul usturator inregistrat la alegerile prezidentiale in fata lui Klaus Iohannis, rezultat care a lasat urme grele asupra moralului social-democratului.

Ponta a decis sa paraseasca Palatul Victoria pentru cateva zile si sa plece in vacanta.

Astfel, in Monitorul Oficial nr. 0841 de marti a fost publicata decizia prim-ministrului Victor Ponta conform careia: „In perioada 19-24 noiembrie 2014, domnul Gabriel Oprea, viceprim-ministru pentru securitate nationala, ministrul Afacerilor Interne, exercita atributiile prim-ministrului privind conducerea operativa a activitatii Guvernului Romaniei”.

Decizia este semnata de premierul Victor Ponta si contrasemnata de secretarul general al Guvernului, Ion Moraru.

Luni, dupa ce si-a recunoscut infrangerea in fata lui Klaus Iohannis, Victor Ponta a tinut o conferinta de presa in care s-a declarat mahnit de esecul inregistrat si a anuntat ca doreste sa petreaca urmatoarele zile impreuna cu familia.

Sursa: ziare.com

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.