Victoria decisiva pentru o vara frumoasa. SCM USV Timisoara intalneste Steaua

TIMISOARA. Ultima etapa a primei faze din Liga Nationala de Rugby programeaza un meci foarte important la Timisoara. SCM USV si Steaua Bucuresti se intalnesc sambata, la ora 11.00, la stadionul Gheorghe Rascanu.

banatenii au nevoie de victorie la cel putin opt puncte diferenta pentru a prinde locul secund al clasamentului si a juca semifinala pe teren propriu.

In acest moment, Steaua este lider, cu 24 de puncte, urmata de Dinamo (care sta in această etapa), cu 22, Baia Mare, cu 21, iar Timisoara are 20.

In cazul unui succes la cel putin opt puncte diferenta, dar fara bonus ofensiv, alb-violetii vor egala in clasament gruparea din Bucuresti. In acest caz, departajarea se face la numarul punctelor obtinute in meciurile directe, iar acesta ar fi 5-4 in favoarea formatiei viola, care in meciul tur a luat bonusul defensiv in Ghencea.

„Va fi un meci greu, dar jucam acasa, iar acasa nu ne-a batut nimeni anul acesta si nici nu cred ca o va face. Este adevarat ca acum avem nevoie de victorie la 8 sau peste 8 puncte, dar noi am mai demonstrat ca ne plac provocarile si daca ne daruim toti pe teren vom castiga. Avem nevoie de agresivitate, devotament, suferinta si de suporterii nostri alaturi”, a spus Lucian Muresan, jucatorul de linia a II-a al echipei.

Meciul din tur a fost unul spectaculos, cu 8 eseuri (4-4) si s-a incheiat cu 31-28 pentru gruparea ros-albastra, la 28 aprilie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.