Victorie bifata. Timisoara nu a avut probleme cu Clujul la rugby

TIMISOARA. Nu a fost usor, insa nici greu. SCM USV Timisoara a obtinut a doua victorie in sezonul regulat de rugby dupa ce a trecut cu 47-10 de U Elbi Cluj, intr-un joc disputat joi pe arena Gheorghe Rascanu.

CITESTE SI: Liniile de transport in comun din Timisoara pe care vor circula tramvaie, troleibuze si autobuze in noaptea de Inviere 

Cu o echipa mult schimbata fata de jocul cu Dinamo, cu multi jucatori carora li s-a dat sansa sa-si arate potentialul, Timisoara a dominat partida cu Clujul, grupare ce a venit sa isi vanda scump pielea, si care a rezistat o repriza buna in Ronat.

Chiar daca meciul nu a fost foarte spectaculos, cele doua grupari au oferit un meci intens, in care s-a luptat pentru fiecare minge. Jocul a fost in prima parte echilibrat, 14-10 si 21-10 la pauza, ca ecartul sa se mareasca pe final de intalnire, cand timisorenii au reusit trei eseuri in ultimele 10 minute.

Simionescu, Manumua, Silvanus Goodwin, A. Conache, Neculau, Rupanu si Iliesa au punctat prin eseu pentru Timisoara, A. Conache reusind si patru transformari, iar Jipa doua. Toma a semnat eseul de consolare al ardelenilor, transformat de Mazare, care si-a trecut in cont si o lovitura de pedeapsa, pentru scorul final de 47-10.

In runda urmatoare, gruparea timisoreana va juca tot pe teren propriu, impotriva Stiintei Baia Mare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.